Băsescu vrea înapoi indemnizaţia de fost preşedinte: A deschis proces!

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Traian Băsescu a dat în judecată Administrația Prezidențială. Foștul presedinte solicită în instanța de Contencios Administrativ a Curții de Apel București să anuleze ordinul prin care i s-a retras îndemnizația de fost șef de stat.

Lunar suma însemna 75% din valoarea îndemnizației pe care o încasează președintele în exercițiu. Retragerea indmenizației de fost șef de stat a fost luată după ce, în martie, Înalta Curte de Casație i-a stabilit definitiv statutul de colaborator al fostei Securități.

Astfel, fostul Președinte al României și-a pierdut toate privilegiile, inclusiv paza si protecția din partea SPP, dar și locuința de protocol.

Legea nu respectă Constituţia

Traian Băsescu susține că a deschis procesul împotriva Administrației Prezidențiale, la fel ca în cazul SPP și RAPPS, doar ca să poată convinge Curtea Constituțională că legea prin care și-a pierdut toate privilegiile, modificată anul trecut, nu respectă Constituția.

Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională, prin intermediul instanţei de judecată, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, respectiv vilă de protocol de la RA-APPS şi dispozitiv de protecţie al SPP.

Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a lui Traian Băsescu şi a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.

CITEŞTE ŞI: Băsescu atacă la CCR legea care l-a lăsat fără casă de protocol

Hotărârea a fost luată în cadrul unui proces în care Traian Băsescu a solicitat suspendarea deciziei SPP prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.