Bărbat rănit în tramvai, după ce o bucată de șină s-a desprins și a intrat prin podea!

Un bărbat a fost rănit, vineri, într-un tramvai al liniei 19 din Capitală, după ce o bucată de șină s-a desprins din terasament și a intrat prin podeaua vehiculului.

Conform Brigăzii Rutiere a Capitalei, incidentul a avut loc în stația de pe strada Nerva Traian, unde o șină de la calea de rulare a tramvaiului s-a rupt, a intrat prin podeaua vagonului și a rănit un călător.

Bărbatul, preluat de ambulanță

Victima este un bărbat de 54 ani, rănit la piciorul stâng, a precizat sursa citată. El a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Bagdasar, iar până la sosirea cadrelor medicale a fost ajutat de către călători.

STB a anunțat, pe Twitter, că la această oră circulația tramveielor este blocată pe strada Nerva Traian, pe sensul spre Complex Titan, din cauza unui „eveniment de circulație”.

Ulterior, STB a transmis, printr-un comunicat de presă, că face „toate eforturile pentru ca în viitorul apropiat infrastructura existentă să fie una modernă, utilizabilă în condiții normale de către mijloacele de transport”.

Ce spune STB

„În jurul orei 13:05, pe Str. Nerva Traian, în zona stației Papazoglu, sens Complex Titan, un obiect metalic desprins din ansamblul căii de rulare a intrat prin podeaua unui tramvai din linia 19 și a accidentat un călător la picior.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan și STB au anulat ilegal licitația de tramvaie de 18 metri pentru București

În prezent, circulația tramvaielor din linia 19 este blocată pentru desfășurarea cercetărilor de către Brigada rutieră.
După finalizarea cercetărilor, echipele de intervenție STB SA vor acționa pentru remedierea defecțiunii, astfel încât tramvaiele din linia 19 să-și reia circulația.

Ne cerem scuze pentru impedimentul creat. STB SA depune toate eforturile pentru ca în viitorul apropiat infrastructura existentă să fie una modernă, utilizabilă in condiții normale de către mijloacele de transport”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.