Aurescu, despre zvonurile că Rusia ar urma să atace Ucraina

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, sursa: Facebook

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a venit, luni seara, cu precizări, după ce şeful său, Alexandru Musteţea, a declarat într-un interviu că Federaţia Rusă ar avea în plan să invadeze ţara la începutul anului 2023, în funcţie de evoluţiile războiului din Ucraina, un scenariu pe care ministrul român de externe Bogdan Aurescu, aflat la Chişinău, a spus că îl consideră puţin probabil „în acest moment”.

CITEŞTE ŞI: Aurescu a răbufnit: Dau sfaturi persoane care nu şi-au negociat niciodată nici măcar propriul salariu!

Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteaţa, a spus într-un interviu la TVR Moldova că sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei către Republica Moldova. „Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informaţia pe care o deţinem noi, Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncţiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, şi atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenţia să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intenţiile lor în raport cu Chişinăul, putem discuta, dar asta este un risc real şi foarte înalt”, a afirmat Alexandru Musteaţă, citat de agora.md.

Şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate a mai spus că cel mai mare depozit de muniţii din Europa, cel de la Cobasna, din regiunea transnistreană, este securizat de ruşi, la capacitate maximă, iar una dintre ipoteze este utilizarea acestor muniţii într-o posibilă confruntare militară.

Rusia se află în defensivă

Aflat, luni, într-o vizită în Republica Moldova, ministrul român de externe a fost întrebat despre acest scenariu şi a declarat că nu are informaţii că în acest moment ar exista riscuri la adresa Republicii Moldova, subliniind că situaţia din teren în Ucraina arată, în prezent, că Rusia se află în defensivă.

„Dincolo de faptul că nu speculez asupra unor situaţii ipotetice niciodată, ceea ce pot să văd în momentul de faţă în situaţia din teatrul de operaţiuni din Ucraina este că războiul pe care Rusia îl duce împotriva statului vecin este unul care nu are succes. Vedem Rusia în defensivă, vedem Ucraina într-o poziţie destul de bună în teatrul de operaţiuni. Prin urmare, nu cred în astfel de construcţii, care să pună în pericol în acest moment Republica Moldova. Dacă va fi nevoie, sigur că noi vom discuta despre măsurile care trebuie să fie luate, dar nu vreau să speculez mai mult despre o situaţie ipotetică şi o declaraţie pe care nu am văzut-o. Nu estimăm în acest moment şi nu am informaţii cu privire la riscuri împotriva Republicii Moldova de acest gen”, a declarat şeful diplomaţiei române.

Ulterior, Serviciul de Informaţii şi Securitate a venit cu precizări, subliniind că obiectivul Federaţiei Ruse ar fi crearea unui coridor terestru până în regiunea transnistriană, dar aplicarea acestui obiectiv depinde de situaţia de pe frontul din Ucraina.

Riscurile securităţii naţionale

„În contextul declaraţiilor dlui Alexandru Musteaţa, director SIS, pentru TVR Moldova referitor la principalele riscuri la adresa securităţii naţionale, în cadrul cărora s-a făcut referire şi la analiza mai multor scenarii prin care Federaţia Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova, precizăm că directorul SIS a menţionat că obiectivul Federaţiei Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil şi azi, iar o nouă ofensivă a Federaţiei Ruse spre această direcţie ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluţiile războiului din Ucraina. Solicităm respectuos reprezentanţilor mass-media să includă precizarea SIS în materialele publicate la acest subiect”, se arată în precizările transmise de SIS.

La rândul său, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteţea, a avut o nouă intervenţie, luni, la TVR Moldova şi şi-a clarificat propriile declaraţii, arătând că s-a referit la un obiectiv general al Federaţiei Ruse de a înainta către vestul Ucrainei şi făcând, totodată, un apel la calm: „În primul rând vreau să fac un mic apel la calm către cetăţeni, or azi a fost aşa un mic val de discuţii în societate, privind modul cum au fost interpretate declaraţiile mele. (…) Federaţia Rusă va încerca o nouă ofensivă spre vest, ofensiva spre vest presupune că au un obiectiv clar încotro sau cum vor să continue lupta, acest obiectiv ei şi l-au setat încă de pe 24 februarie, acest obiectiv nu a fost schimbat de atunci până azi. Obiectivul Federaţiei Ruse de a continua ofensiva spre vest pe tot teritoriul Ucrainei rămâne valabil pentru ei. (…) Informaţiile pe care le deţine Serviciul de Informaţii şi securitate împreună cu partenerii indică asupra faptului că, în 2023, putem să ne aşteptăm cu o probabilitate înaltă la o nouă ofensivă pe teritoriul Ucrainei spre vest”, a precizat şeful SIS.

El a mai spus că regiunea transnistreană rămâne „un punct destul de calm” arătând că, potrivit previziunilor, situaţia va rămâne stabilă şi în următoarele luni.

„Regiunea transnistreană rămâne un punct destul de calm, având în vedere situaţia din regiune. Noi monitorizăm foarte atent, există dialog pe platforma Biroului Politici de Reintegrare, unde se discută diferite aspecte, vedem şi un contract de livrare a energiei electrice, care s-a semnat. Deci, între ambele maluri există dialog, asta e important, în soluţionarea unui conflict trebuie să existe dialog. De aceea, din punctul nostru de vedere, analiza noastră arată că în Transnistria, chiar dacă sunt prezente trupe militare ruse, staţionate ilegal acolo, situaţia rămâne destul de calmă la acest moment şi previziunea noastră e ca aşa va fi pe câteva luni înainte”, a declarat directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteaţă, citat de agora.md.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.