ANPDCA: Toți asistenții maternali din România, evaluați în termen de două luni 

FOTO: Pexels/Pixabay.com
FOTO: Pexels/Pixabay.com

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Rareș-Petru Achiriloaie, a solicitat tuturor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară și din Municipiul București o evidență la zi și o evaluare a tuturor asistenților maternali profesioniști, cu atestat valabil și aflați în contract cu DGASPC, a căror vârstă a depășit vârsta legală de pensionare (65 de ani), precum și a evoluției dezvoltării fizice, mentale, morale și sociale a copiilor îngrijiți de aceștia.

Termenul limită pentru această analiză este o săptămână. Se va continua această evaluare pentru toți asistenții maternali din România, termenul de finalizare al acestor evaluări fiind de două luni. 

În urma cazului tragic din județul Timiș, unde o fetiță de 4 ani, aflată în plasament la un asistent maternal profesionist a decedat, în luna decembrie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaie, a demarat la începutul lunii ianuarie evaluarea și controlul pe managementul protecției sociale. 

Până în prezent, conducerea ANPDCA a efectuat controale în județele Constanța, Tulcea, Galați, Dolj, Mehedinți, Gorj și Timiș.  În județul Timiș a fost analizat cazul și managementul acestuia, urmând ca săptămâna viitoare să fie întocmit un raport și o listă de propuneri. Președintele ANPDCA a dispus trimiterea Corpului de Control la DGASPC Timiș, pentru a verifica modul în care a fost gestionat și instrumentat acest caz la nivelul Direcției. Președintele ANPDCA s-a deplasat personal în Timiș pentru a se asigura că la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au luat toate măsurile pentru punerea în siguranță și îngrijirea adecvată a celorlalți doi minori, care, la momentul incidentului se aflau în grija aceluiași asistent maternal. Cei doi erau frații fetiței decedate și au fost preluați de un alt asistent maternal. Ei beneficiază, în acest moment, de toate condițiile necesare creșterii lor, acordându-li-se întreaga atenție și sprijin total pentru a depăși trauma prin care au trecut. Este în analiză modificarea HG 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, care se realizează cu consultarea președinților de Consilii Județene, având în vedere că principalii furnizori de servicii sociale sunt în directa lor subordonare. Din cei 39.224 de copii aflați în sistemul de protecție specială, 15.957 se află în grija asistenților maternali, 9.673 la rude până la gradul IV, 2.930 la alte persoane, 8.553 în servici rezidențiale publice și 2.111 în servicii rezidențiale de stat, cifre care impun o analiză atentă în ceea ce privește modificarea legislației din domeniu. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.