ANM, avertisment: Vine urgia sâmbătă peste 15 județe

15 județe vor fi, sâmbătă, sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii și grindină.

Disconfortul termic se menține accentuat. La începutul săptămânii viitoare se extinde.

 O nouă avertizare Cod galben.

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben.

Sâmbătă, între orele 12.00 – 22.00, în zona Carpaților Occidentali, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade marcate de instabilitate accentuată.

 Ploi torențiale, descărcări electrice

Vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp.

Fenomene se vor semnala și în restul Banatului, Crișanei, Maramureșului. Dar și în nordul și vestul Transilvaniei, pe arii mai restrânse.

Codul galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș.

Disconfortul termic se va menține ridicat. Sâmbătă și duminică, în zonele de câmpie, la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere, potrivit .stiripesurse.ro.

15 județe vor fi, sâmbătă, sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii și grindină. Disconfortul termic se menține accentuat. La începutul săptămânii viitoare se extinde.

 O nouă avertizare Cod galben.

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben.

Sâmbătă, între orele 12.00 – 22.00, în zona Carpaților Occidentali, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade marcate de instabilitate accentuată.

 Ploi torențiale, descărcări electrice

Vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp.

Fenomene se vor semnala și în restul Banatului, Crișanei, Maramureșului. Dar și în nordul și vestul Transilvaniei.

Codul galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș.

Disconfortul termic se va menține ridicat. Sâmbătă și duminică, în zonele de câmpie, la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.