Andrei Gerea: intrarea RADET în faliment şi crearea unui nou serviciu, cea mai bună variantă

RADETIntrarea RADET în faliment și crearea de către Primărie a unui nou serviciu este cea mai bună variantă pentru bucureşteni, a declarat luni ministrul Energiei, Andrei Gerea.

„Sunt două variante. Vom vedea care e mai avantajoasă și pentru stat și pentru municipalitate. Părerea mea este că intrarea RADET în faliment și crearea de către Primărie a unui nou serviciu este cea mai bună variantă, o dată — pentru că Primăria nu are posibilitate, nici RADET, să recupereze toate acele penalități, evident nu pot asigura în acest moment un ritm al plăților. Trebuie crescut nivelul subvențiilor, iar din acest faliment ELCEN ar obține din TVA plătită la facturile neîncasate, 150 milioane de euro s-ar returna, bani cu care ar putea să facă multe, inclusiv investiții în infrastructură”, a spus Andrei Gerea.

În opinia ministrului, aceasta ar fi cea mai bună variantă și pentru că la nivelul consumatorului nu s-ar resimți, fiind doar o măsură administrativă, după ce ar exista un serviciu care să preia administrarea de la RADET.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.