ANAF începe hărţuirea micilor contribuabili. Heiuş ameninţă cu dosare penale

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, atrage atenția că peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie taxe.

CITEŞTE ŞI: Lucian Heiuș, numit la șefia ANAF. Cu ce a fost recompensată Mirela Călugăreanu

Termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit în cazul a peste 71.000 de contribuabili, iar ANAF, ca ultimă măsură de prevenţie, le va trimite acestora notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa, a declarat pentru Profit.ro preşedintele Fiscului, Lucian Heiuş.

Zeci de mii de contribubili

„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situația de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceștia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situației în care se află, cu propunerile de remediere a situației, dar și cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale. Notificarea va prezenta și variantele disponibile – să achite sau să acceseze diferitele instrumente de eșalonare/restructurare prevăzute de legislație. Aceste notificări sunt un ultim demers de prevenție pe care îl putem face înainte de sesizările penale”, a declarat Heiuș pentru Profit.ro.

Potrivit interpretărilor ANAF și celor ale Ministerului Finanțelor, prevederile intrate în vigoare de la 1 martie privind reincriminarea ca penală a faptei de reținere și nevirare a unor contribuții și impozite se aplică obligațiilor pentru luna martie, care au devenit scadente cel mai devreme la data de 25 aprilie inclusiv. Având în vedere perioada de grație de 60 de zile în care poate fi făcută plata cu termen depășit, termenul de la care ANAF ar urma să inițieze sesizări penale este 26 iunie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.