Alex Velea a RĂBUFNIT după ce s-a spus că a fost martor la crima interlopilor: În ultimele zile am suferit şi suportat cu greu

Cântăreţul Alex Velea a afirmat, joi, într-o postare pe Instagram, că nu a fost martor la omorul de la hotelul din Padina şi susţine că a fost discreditat în mass media care a publicat articole despre implicarea lui în acel eveniment.

CITEŞTE ŞI: Crimă într-un hotel din Dâmbovița, la o petrecere cu vedete și interlopi. Alex Velea, Antonia și Alina Eremia au fost de față

„Vă salut din nou. Acesta este ultimul mesaj pe care îl scriu pe această temă. În ultimele zile am suferit şi suportat cu greu felul în care lumea, manipulată de cei care au scris diverse articole privind implicarea mea în nefericitul eveniment de la Padina, m-a jignit atât pe mine, cât şi pe cei din familia mea. Mass media a folosit numele meu într-un mod ilegal şi eronat, spunând că am fost martor (deşi am spus clar că am aflat de tragedie a doua zi). Chiar după ce soţia domnului decedat a declarat că în momentul incidentului eu nu eram acolo, publicaţiile au făcut doar titluri oribile (în ceea ce mă priveşte, punându-mă într-o lumină foarte rea), pentru a manipula lumea şi a-şi vinde articolele”, a spus Alex Velea.

Acuză Mass-media

Acesta a adăugat că, prin prisma ocupaţiei, socializează cu multă lume, face poze şi se filmează alături de multe persoane.

„Ştiu că sunt unele persoane care nu mă plac, deşi nu le-am greşit cu nimic, nu am epatat nici cu familia, nici cu cariera, persoane care totodată abia aşteaptă să greşesc şi să mă vadă într-un context ca cel prezentat de presă, care m-a defăimat în toate articolele. Noi, cântăreţii, facem cunoştinţă şi socializăm cu multă lume. Eu, Alex Velea, sunt prietenos, fac poze, mă filmez şi mă distrez cu foarte multe persoane. Asta nu vă dă dreptul să mă asociaţi cu nimeni şi nimic. Am observat că e simplu să critici, să tragi concluzii fără dovezi şi să jigneşti cu atâta ură şi uşurinţă. Putea să fie oricare din voi în locul meu. Sunt un om cu frică de Dumnezeu, muncesc în slujba muzicii pentru a vă face fericiţi şi încerc să îmi trăiesc viaţa cât pot de frumos, fără lucruri negative. Ceea ce vă doresc şi vouă!”, mai spune Alex Velea.

Un bărbat de 41 de ani din Târgovişte a fost înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică la Hotel Belmont din Padina. Cei trei bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Conform Poliţiei, incidentul a izbucnit pe fondul unui conflict spontan. La petrecerea care a avut loc la Hotel Belmont din Padina au fost prezenţi Alex Velea, Antonia şi Alina Eremia. Incidentul a avut loc după concert, într-o clădire anexă hotelului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.