Iohannis: Niciun ministru nu va numit nou în Guvern decât după validarea în Parlament

mesajul lui Iohannis de Ziua Justiției Iohannis: Intoleranța și ura duc la Holocaust

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că premierul îi cere cere o remaniere guvernamentală, în opinia sa fiind o remaniere ”neavenită, nepotrivită”, pe care o refuză clar, referindu-se la cele şase propuneri de noi membri ai Guvernului transmise de premierul Viorica Dăncilă. ”Niciun ministru nu va numit nou în Guvern decât după validarea în Parlament”, a conchis preşedintele.

„Doamna prim-ministru îmi cere o remaniere guvernamentală, îmi solicită eliberarea din funcţie a unor miniştri, a unor interimari şi numirea a şase miniştri. Această remaniere este una neavenită, nepotrivită şi o refuz clar”, a declarat preşedintele Iohannis la Cotroceni.

Preşedintele a amintit cum s-a ajuns în situaţia de acum şi a menţionat că „doamne prim-ministru vine a treia oară cu o astfel de solicitare”.

„Doamna prim-ministru, vă spun acuma direct şi public: trebuie să vă prezentaţi în faţa Parlamentului României cu o solicitare de validare a guvernului dvs. Altfel lucrurile nu se pot rezolva”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că această nouă solicitare pe care o refuză vine cu o noutate, „e cras neconstituţională, pentru că s-a anunţat şi public şi în scris că ALDE se retrage de la guvernare”.

Klaus Iohannis a spus că, prin urmare, nu e niciun dubiu, premierul trebuie să meargă în faţa Parlamentului.

„Se vede că doamnei prim-ministru îi e frică de Parlament. PSD se agaţă de putere, tergiversează o procedură prevăzută de Constituţie. Niciun ministru nu va fi numit în Guvern decât după validarea din Parlamentul României”, a încheiat preşedintele.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că nominalizează în Guvern reprezentaţi ALDE la Mediu – Graţiela Gavrilescu, Energie – Ion Cupă, Relaţia cu Parlamentul – Ştefan Băişanu. Dăncilă a mai anunţat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi nominalizarea lui Dan Chirilă la MAI şi pe cea a Cameliei Gavrilă la Educaţie, precum şi pe cea a lui Dan Matei ca vicepremier pe probleme economice.

”Am decis să nominalizez reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma demisiilor de la finalul lunii august. Am toată aprecierea pentru acei membri ai ALDE care au înţeles că România are nevoie de stabilitate şi dincolo de interesul personal sau miza politică importanţi sunt România şi românii şi au deci să respecte votul din 2016 şi programul de guvernare pe care ni l-am asumat împreună”, a spus premierul.

Dăncilă a anunţat că va transmite către preşedintele României următoarele nominalizări: portofoliul Mediului şi viceprim-mininstru – Graţiela Gavrilescu, pentru portofoiul Energiei  – Ion Cupă şi pentru Relaţia cu Parlamentul – Ştefan Băişanu.

Având în vedere că pe data de 12 sptembrie expiră interimatul la MAI şi trebuie pregătite alegerile prezidenţiale, pe 18 septembrie expiră interimatul la MEN, iar funcţia de vicepremier pe probleme economice este vacantă – pentru MAI este propus Dan Chirilă, în prezent secretar de stat la acelaşi minister. pentru Educaţie – Camelia Gavrilă, iar pentru postul de vicepremier Dan Matei.

”Sper ca de această dată domnul presedinte Iohannis să acţioneze ca preşedinte al României, nu ca un candidat pentru această funcţie şi să nu blocheze orice iniţiativă de normalitate pentru România. Este important să asigurăm stabilitate, să dăm  dovadă de responsabilitate, şi cred că dincolo de lupta politică, de interesele personale, trebuie să primeze interesele României şi ale românilor”, a conchis Viorica Dăncilă.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, miercuri seară, o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi o altă scrisoare Vioricăi Dăncilă, ca urmare a noilor propuneri de miniştri pe care le-a făcut premierul. ”Persoanele care au acceptat nominalizările pentru funcţia de miniştri sunt decăzute din calitatea de membru ALDE cu efect imediat”, i-a transmis Tăriceanu şefului statului, în timp ce premierului i-a spus că ”toată această manevră reprezintă încercări disperate de salvare personală”.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ