Înfiinţarea a două companii municipale care vor prelua RADET, repusă în discuții la CGMB

Înfiinţarea a două companii municipale cum să dai în judecată RADET avarie la RADET

Înfiinţarea a două companii municipale care urmează să preia activitatea RADET, sunt reintroduse în dezbatere pe ordinea de zi a Consiliului General al Primăriei București, după ce unul dintre consilieri a votat, aflându-se în conflict de interese.

Consilierii generali ai Primăriei Capitalei se vor întruni în şedinţă la ora 11,00, pentru a discuta cele 42 de proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi.

În ședința anterioara, proiectele de hotărâre privind înfiinţarea Companiei Termoenergetica şi a Companiei Energetica Servicii, fuseseră adoptate cu 37 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi şase abţineri. Azi au fost reintroduse pe ordinea de zi după ce consilierul municipal PSD Orlando Culea a depus o reclamaţie la PMB şi la Prefectură, semnalând că un membru al CGMB a propus ca din Consiliul de Administraţie al Companiei Termoenergetica să facă parte şi fiica sa.

Proiectele prevăd reorganizarea Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA, prin divizare, finalizată prin dizolvare.

În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii CGMB, se va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Energetica, iar aceasta va aproba declanşarea procedurii de divizare. Partea divizată din Compania Energetica SA care corespunde serviciului public de alimentare cu energie termică va fi transferată către Compania Termoenergetica SA, care va primi activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciului public.

Energetica Servicii SA va prelua activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciilor care nu sunt conexe serviciului de utilitate publică.

Tot azi se mai discută și alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti care urmează să fie majorate cu 50% faţă de nivelul prevăzut în HG 851/20188. Hotărârea de guvern amintită prevede alocaţii de hrană cu valori cuprinse între 5-20 lei/zi, suma variind în funcţie de afecţiunea şi vârsta pacienţilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.