Vot în Parlament pentru revocarea lui Niculae Bădălău de la Curtea de Conturi, după ce a fost arestat preventiv

Niculae Bădălău FOTO: gov.ro
Niculae Bădălău FOTO: gov.ro

Parlamentul României se va reuni luni, 5 decembrie în ședință comună pentru a supune la vot raportul comisiilor de specialitate cu privire la revocarea din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a lui Niculae Bădălău, acuzat de DNA de trafic de influență și dare de mită.

Conducerea Parlamentului a decis să dea un termen pentru  raport până luni, la ora 12.00, în comisiile reunite buget finanţe, iar plenul comun se va întruni de la ora 14.00.

Declanșarea procedurilor de revocare a fost solicitată conducerii Senatului și Camerei Deputaților chiar de PSD.

„PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român”, a transmis PSD, printr-un comunicat de presă.

Cercetat pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, în urmă cu o săptămână. Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

El este acuzat pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, coform DNA.

”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii.

În acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat  (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.âÎn total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.