Şoşoacă aruncă PSD în aer: Deputat exclus după vizita la Ambasada Rusiei!

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat excluderea lui Coarnă într-o postare pe Facebook.

”Voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din Partidul Social Democrat, în prima ședință a conducerii partidului. Acțiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale. PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”.

CITEŞTE ŞI: BOMBĂ. Şoşoacă negociază cu Ambasada Rusiei pacea de la Bucureşti

O delegație formată din parlamentarii Diana Iovanovici-Șoșoacă, Mihai Lasca, Francisc Tobă (toți trei ex-AUR) și Dumitru Coarnă (PSD) s-a întâlnit miercuri, în urma unei cereri depuse în acest sens, cu ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, potrivit unui comunicat al lui Șoșoacă.

Au mers la Ambasada Rusiei

Cei patru parlamentari au prezentat o propunere privind o așa-numită „poziție de neutralitate” a României în războiul declanșat de Rusia în urma invadării Ucrainei.

Dumitru Coarnă (PSD) este fost șef al unui sindicat de polițiști. El s-a remarcat prin inițierea, alături de alți parlamentari PSD și AUR, a „Legii suveranităţii – Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român”, depusă pe 2 martie la Parlament. Între altele, proiectul de lege vrea să pedepsească „accesarea sau manipularea activității neuronale” precum și „orice intervenție asupra conexiunilor neuronale sau intruziune la nivelul creierului, într-un mod invaziv sau neinvaziv, în lipsa consimțământului scris”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.