Sorin Lavric (AUR): Parlamentul European nu-și dezminte încrâncenarea cu care vrea să desființeze statele naționale

Sorin Lavric
Sorin Lavric

Parlamentul European, întrunit pe 17 ianuarie 2024 la Strasbourg, a adoptat „Rezoluția referitoare la conștiința istorică europeană”, încă un pas al nebuniei globaliste care vrea, cu orice preț, să șteargă memoria popoarelor europene pentru a termina cât mai repede cu statele naționale.

La capitolul „Perspective: moștenirea trecutului și viitorul UE”, de exemplu, în Rezoluție se spune, nici mai mult, nici mai puțin:

Parlamentul European:

-susține idealul unei „culturi a memoriei” și a conștiinței istorice bazate pe valori și practici europene comune în abordarea trecutului, evitând în același timp nivelările sau simplificările nejustificate ale istoriei;

– își exprimă speranța că, pe baza unei auto-reflecții critice asupra istoriei și a responsabilității istorice la nivel național, s-ar putea naște un discurs reflexiv cu adevărat european despre trecutul continentului, fără ca istoria să fie deturnată în scopuri politice, și își exprimă speranța că din munca istorică comună va apărea o „comunitate de destin” între popoarele europene;

-estimează că amintirile colective naționale vor contribui în cele din urmă la o sferă publică europeană și vor fuziona în cadrul acesteia, și că în această sferă culturile naționale de rememorare se vor completa reciproc, în loc să fie în competiție, iar abordarea istoriei va deveni o chestiune de acțiune civică mai degrabă decât politică;

„Atentat la conștiința de neam”

Despre această altă „nebunie” a Uniunii Europene vorbește senatorul Sorin Lavric:

 „Parlamentul European nu-și dezminte încrâncenarea cu care vrea să desființeze statele naționale. De curând, în luna ianuarie, a adoptat un „Raport referitor la conștiința istorică europeană”. Acest raport nu este nimic altceva decât un atentat la conștiința de neam.

Scopul lui este de a uniformiza istoriile naționale, mergând până într-acolo încât ele să se topească într-o matcă de armonie amorfă, fără identități etnice. Altfel spus, fiecare națiune va trebui să intoneze aceeași partitură istorică, fără putință de abatere ideologică. Fiecare va trebui să-și facă autocritica și să-și recunoască greșelile din trecut, în virtutea unei spovedanii în cursul căreia, odată ce vinile trecute vor fi recunoscute, ele vor fi iertate. Totul e să mărturisești păcatele săvârșite de strămoși și să-i condamni. Concordia europeană va fi căpătată cu prețul umilirii generale. Conflictele, războaiele, masacrele vor fi trecute la capitolul „am greșit, dar ne căim și promitem că nu vom mai cădea în păcat”.

În felul acesta, tot ce înseamnă mândrie națională ivită dintr-o conștiință de sine va fi atrofiată spre a face loc culpelor îndemnând la pocăință. Națiile vor fi silite să-și rescrie istoria punându-și cenușă în cap. Părțile întunecate din trecut vor fi puse la stâlpul infamiei: colonialism, rasism, naționalism, xenofobie, încălcarea drepturilor omului și, se putea altfel, ignorarea providențialei egalități de gen.

Parlamentul European ignoră un adevăr elementar: nu există o singură memorie colectivă în Europa. Fiecare națiune își cultivă conștiința trecutului în funcție de preferințe, nostalgii, resentimente, orgolii etnice. Nici o națiune, în măsura în care mai are imunitate lăuntrică, nu va accepta să fie umilită în numele unui pretins adevăr unic, pe care nu-l cunosc decât despoții care dau tonul în Comisia Europeană. Dresajul general prin sporirea sentimentului de culpă e sortit eșecului”.

Europarlamentarii români care au votat această MIZERIE Anti-NAȚIONALĂ: Buda, Buşoi, Falcă, Marinescu, Motreanu, Mureşan, Botoș, Cioloş, Pîslaru, Strugariu, Avram, Ciuhodaru, Crețu, Negrescu, Nica,

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.