PSD cere autorităţilor de la Kiev să oprească dragarea pe Canalul Bâstroe

PSD

PSD a solicitat autorităţilor de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă şi să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe.

Într-un comunicat de presă, social demcrații atrag atenția la adâncirea fără precedent a Canalului, până la 8-10 metri, pentru a face posibilă navigația navelor de mare capacitate, modifică dramatic debitul și circulația apei, cu efecte fatale asupra biodiversității Deltei Dunării.

„România s-a dovedit un vecin și partener onest. A primit milioane de refugiați ucraineni, le-a asigurat casă, masă, locuri de muncă pentru adulți și școală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi și costuri considerabile. A asigurat sprijin internațional și suport în toate modurile posibile pentru ca Ucraina să reziste în fața invaziei rusești. Ucraina a avut și va avea în România un aliat pe care se poate bizui! Și, tocmai de aceea, cu atât mai mult este datoare să protejeze această relație bilaterală”, se arată în comunicatul de presă.

Mai mult, astăzi PSD a cerut în mod oficial Comisiei Europene, prin europarlamentarul Victor Negrescu, să se pronunțe asupra acțiunii unilaterale a Ucrainei care ignoră convențiile și acordurile internaționale la care este parte.

„În egală măsură, PSD solicită tuturor autorităților române să se manifeste cu convingere și fermitate pentru apărarea și protejarea patrimoniului de importanță universală al Deltei Dunării. Suntem cu toții datori să prevenim producerea unei catastrofe ireversibile și să transmitem intactă generațiilor viitoare moștenirea unică a miracolului naturii de la gurile Dunării!”, a mai transmis PSD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.