Ministerul Energiei: Prețurile facturilor la gaze și electricitate sunt mai mici față de prețurile plafonate

Ministerul Energiei susține că prețurile facturilor la gaze și electricitate sunt mai mici față de prețurile plafonate.

„Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze și energie electrică. Față de prețul maxim prevăzut de plafon, prețurile facturate la gaze naturale sunt cu până la 25% mai mici. De exemplu, prețul practicat de principalul furnizor de gaze naturale pentru consumatorii casnici este 0,23381 lei/ kWh (prețul maxim plafonat fiind de 0,310 lei/kWh)”, scrie în comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

La energie electrică, pentru clienții casnici cu un consum mai mare de 300 kWh/lună, scăderile aplicate de principalii furnizori ajung până la 15% față de prețul maximal de 1,3 lei/kWh.

„Am promis facturi mai mici la electricitate și gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după ședința de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susținut ferm și bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut și pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022). Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susținut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar și cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm și să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.