Primul referendum din România pentru demiterea unui primar

Duminică, pe 19 iunie, la Dumbrăviţa, judeţul Braşov, se va organiza primul referendum pentru demiterea unui primar din România. Este vorba de Zachiu Popa, aflat la al cincilea mandat. Membrii USR spun că liberalului Zachiu Popa nu îi pasă de dezvoltarea localităţii.

Astfel, în aprilie 2021 au început strângerea de semnături membrii USR. În 10 noiembrie, semnăturile au fost depuse la Instituţia Prefectului Braşov, care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale.

La rândul său, primarul liberal acuză faptul că la mijloc este un demers politicianist. Acesta susține că în comună sunt în derulare lucrări la reţeaua de apă şi canalizare, investiţie de peste 4,5 milioane de euro. De asemenea, a depus cererea de finanţare de peste 67 milioane de lei prin Programul Anghel Saligny pentru asfaltarea străzilor pe care se lucrează la reţele de apă şi canalizare.

La Dumbrăviţa sunt aproximativ 4.000 de persoane cu drept de vot, iar pentru ca referendumul să fie validat este nevoie de prezenţa a 30% din locuitorii cu drept de vot, iar primarul este demis cu jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.

Întrebarea la care trebuie să răspundă votanţii este „Sunteţi de acord cu demiterea primarului comunei Dumbrăviţa, judeţ Braşov, domnul Popa Zachiu?”

Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la ora 23.00.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.