Premierul Ciucă: În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro
Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, în curând, va fi aprobat, în ședința de guvern, programul “Family Start”, prin care sunt sprijinite „familiile la început de drum”, prin credite garantate de către stat „pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie”.

Documentul prevede posibilitatea obținerii unui credit de maximum 75.000 lei, garantat în proporție de 80% de stat, banii fiind destinați persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani care își întemeiază o familie și au venituri nete de până la 7.500 de lei pe lună. 

Creditul poate fi folosit pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programul after school, pentru plata taxelor de studii universitare, inclusiv cele destinate doctoratului, pentru plata chiriei sau avansului necesar cumpărării unei locuințe, pentru achiziționarea de autoturisme de familie, organizarea nunții și a unui botez. 

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că va fi definitivat și planul de acțiune pentru instituirea la nivel național a programului “Garanția pentru copii”, program finanțat cu fonduri europene menit să ajute minorii defavorizați și care conține inclusiv un capitolul dedicat măsurilor pentru copiii ucraineni ajunși în România. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.