Premierul Ciucă, apel la familia francofoniei pentru „a face față oribilului război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei spunând că francofonii trebuie să fie solidari pentru a face față provocărilor din întreaga lume, referindu-se la războiul din Ucraina.

„Mai mult ca oricând, marea familie a Francofoniei trebuie să dea dovadă de solidaritate pentru a face față gravelor provocări din spațiul francofon, precum oribilul război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, situația umanitară tragică generată de acesta sau deficitul de securitate și amenințarea terorismului în Africa Saheliană. În aceste vremuri dificile, apărarea și păstrarea valorilor comune ale Francofoniei – precum pacea, democrația și solidaritatea, bazate pe respectarea dreptului internațional și a cooperării multilaterale, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea durabilă – devin primordiale”, a scris Nicolae Ciucă în mesajul publicat de Ziua Internațională a Francofoniei.

Nu în ultimul rând, premierul Nicolae Ciucă a subliniat importanța limbii franceze pentru români.

„Francofonia în România, o țară în care limba franceză nu este o limbă oficială, ci o limbă a inimii, este un excelent exemplu de succes și reprezintă un punct forte pentru francofonia științifică internațională, susținută de o rețea cu 116 filiere universitare francofone în România. Au nom du Gouvernement de la Roumanie, je vous souhaite une excellente célébration de cette Journée internationale de la Francophonie, dans un esprit de solidarité avec tous les francophones à travers le monde. Nicolae-Ionel Ciucă, Prim-ministru al României”, adaugă Nicolae Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.