Orban îl numește pe Viktor Orban „sluga Kremlinului”: „Dacă Europa cedează astăzi, Rusia va căpăta și mai mult tupeu”

Liderul Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, a criticat discursul anti-european al premierului ungar Viktor Orban şi susține că Europa a acţionat corect faţă de Rfausia după invadarea Ucrainei.

„Slugile Kremlinului din Europa, cu Viktor Orban pe post de vârf de lance, au prins curaj, profitând de consecințele economice și sociale ale crizei energetice, și acuză UE și statele democratice din lume că au greșit când au condamnat agresiunea Rusiei contra Ucrainei. Că au greșit când au impus sancțiuni Rusiei și, culmea tupeului, că au greșit când au luat decizia de a sprijini Ucraina în lupta sa legitimă de apărare a independenței, suveranității și integrității sale teritoriale. Din păcate, sunt destui naivi care pot să dea crezare acestor teze mincinoase din arsenalul propagandistic al Rusiei, cu atât mai mult cu cât ele sunt puse în gura unor politicieni europeni vasali Kremlinului”, susține Ludovic Orban, într-o postare pe Facebook.

Fostul premier spune că „dacă Europa a greșit, a greșit înainte de 24 februarie, a greșit în ultimii 20 de ani, când s-a complăcut într-o dependență din ce în ce mai mare față de resursele energetice provenite din Rusia”.

„Liderii politici din multe țări europene au refuzat să înțeleagă că această dependență oferă un mare potențial de șantaj din partea Rusiei contra democrațiilor europene. Pentu că aproape niciun lider european nu și-a imaginat, nici după anexarea Crimeei, nici după războiul hibrid declanșat în Donbas de ruși, că Rusia poate să declanșeze un război de agresiune contra unei alte țări fără niciun temei de legitimitate.

Îmi aduc aminte de aerul de superioritate cu care lideri politici din Germania, atunci când venea vorba de subiect, spuneau că nu Germania are nevoie de gazul rusesc, ci Rusia are nevoie de banii plătiți de Germania pentru gazul importat din Rusia. Sau de prieteșugul unor lideri politici austrieci cu Putin. Sau de umilințele înghițite de Macron în relația cu Putin. Sau de ușurința cu care a fost lăsat capitalul rusesc să penetreze domenii importante ale economiei europene”, susține Orban.

Potrivit acestuia, Europa a acționat corect față de Rusia după invadarea Ucrainei.

„Este adevărat că poziționarea UE față de agresiunea brutală a Rusiei a generat consecințe economice și sociale defavorabile. Dar nu neapărat datorită sancțiunilor UE față de Rusia. Rusia poate în orice moment să amenințe țările europene cu închiderea robinetului de gaz, țiței și produse petroliere. ATÂT TIMP CÂT EUROPA DEPINDE DE RESURSELE ENERGETICE ALE RUSIEI.

Singura soluție pentru a preveni orice altă posibilă criză energetică ulterioară este ca Europa să se elibereze de această dependență. CÂT MAI REPEDE POSIBIL. Există soluții pe termen scurt și soluții pe termen mediu care tebuie puse în aplicare cu hotărâre. UE nu are voie să cedeze niciun milimetru în fața șantajului rusesc. Dacă cedează astăzi și lasă Ucraina de izbeliște, mâine imperialismul rusesc poate să vizeze R Moldova, Georgia, Azerbaidjan sau orice țară din estul Europei. Și Europa va rămâne la fel de vulnerabilă în fața șantajului rusesc”, a adăugat Orban.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.