Ministrul Muncii, anunț despre creşterea punctului de pensie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că într-o zi sau două va merge în coaliţie cu două propuneri pentru noua lege a pensiilor.

„Lucrăm în acest moment şi într-o zi, două voi duce în coaliţie două propuneri pentru noua lege a pensiilor. Asta este foarte important, plecând de la analiza pe Legea 127, lucrăm la programul de guvernare. Mi s-a adresat această întrebare de foarte multe ori. Nu o evit însă, din respect pentru seniorii României, nu o să avanseze vreo dată pentru că nu vreau să avanseze o dată sau o sumă care să vină şi să aducă o speranţă părinţilor şi bunicilor noştri şi ulterior să n-o îndeplinim. Şi de altfel, ştiţi că am mai anunţat creşteri de pensii şi colegii mei mi-au cerut demisia. Din coaliţie. De fapt, mi-au cerut demisia şi când vream să negociez PNRR, când le spuneam că sunt prostii. În fine, sunt amintiri mai puţin plăcute dintr-o viaţă politică”, a afirmat Budăi, potrivit News.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.