Ministerul Agriculturii anunță că pâinea s-ar mai putea scumpi

sursa: Pixibay

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, estimează că pâinea va costa mai mult în acest an, întrucât toate costurile de producţie sunt mai mari, inclusiv cele de obţinere a recoltei de grâu.

„Grâul este mai scump acum pentru că s-a produs mai scump. Eu nu sunt adeptul celor care spun că piaţa face preţul. Nu, piaţa stabilizează preţul, dar preţul este făcut din elementele de cost, iar fermierii lucrează cu o motorină mai scumpă, cu îngrăşăminte mai scumpe, cu insectofungicide mai scumpe, cu forţă de muncă mai scumpă. (…) Fermierii sunt extrem de ponderaţi în a solicita preţuri mari. Ei nu solicită preţuri mari că doresc, ei solicită doar preţul prin care să poată să îşi recupereze cheltuielile pe care le-au făcut, în aşa fel încât să poată lucra în continuare terenul respectiv. Pentru că, dacă se opreşte producătorul, sigur că nu avem pâine în România. Şi să nu oprim producătorul, să avem pâine în România – e adevărat, mai scumpă, datorită procesului tehnologic şi elementelor de cheltuieli respective, care se înmănunchează în costul de producţie la sfârşitul realizării produsului ca atare”, a declarat ministrul citat de știripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.