MApN, despre declarația Rusiei că Ucraina adăpostește avioane în România: ”Afirmația este în totalitate falsă”

SURSA: MApN

MApN reacționează la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, potrivit căruia pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel „nu iau parte la confruntări”.

„Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene. Cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie – prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România. Ministerul român al apărării a comunicat cu maximă transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autoritățile române a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații, fapt cunoscut, cu siguranță, de reprezentanții Federației Ruse. Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României”, a precizat MApM, într-un comunicat de presă.

Și situația celor 14 elicoptere ucrainene civile, neînarmate, a fost comunicată în mod transparent și oportun.

„Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 14 elicoptere configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.

În urma primirii aprobărilor de survol din partea autorităților române, pentru toate cele 14 elicoptere au fost depuse marți, 8 martie, și miercuri, 9 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aflându-se deja la destinația finală.”, a transmis MApN.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.