Hunor despre discuţiile de la Vila Lac: „Nu poţi să laşi Ministerul Apărării fără un titular la acest portofoliu”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că discuţia dintre conducerile PNL şi PSD de la Vila Lac a avut ca subiect Ministerul Apărării şi găsirea unui succesor lui Vasile Dîncu.

”M-au informat cei doi preşedinţi că au discutat despre situaţia de la Armată, de la Ministerul Apărării. Ei trebuie să ştie ce au decis, alte amănunte nu le cunosc, nu ştiu, dar sunt convins că foarte repede ar trebui să se ajungă la o soluţie pentru că nu poţi să laşi Ministerul Apărării fără un titular la acest portofoliu”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR spune că protocolul coaliţiei de guvernare nu interzice posibilitatea unui schimb de ministere.

„Marcel Ciolacu este cel care poate să răspundă dacă doreşte un schimb sau nu. Teoretic şi practic, se poate. Protocolul coaliţiei nu interzice astfel de schimburi între partidele din coaliţie. Se modifică sau se semnează o anexă în care se spune că s-a schimbat portofoliul între cele două partide. Dacă cineva consideră, de la preşedinte până la premier şi până la preşedintele PSD-ului, cei care au avut şi au portofoliul de la Apărare că nu mai vor, sau nu există un om competent în care preşedintele are încredere şi poate lucra cu preşedintele, se poate face un astfel de schimb, nu e nicio problemă, nu există o astfel de frână sau piedică. Dar eu, cel puţin până la această oră, nu ştiu de o astfel de intenţie, am văzut şi eu declaraţiile. Se poate teoretic, şi dacă teoretic se poate, se poate şi practic. Dacă ei, între ei, se înţeleg, noi nu avem nimic de comentat”, a spus Hunor, pitrivit News.ro.  

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.