Europarlamentarul Victor Negrescu: Victorie importantă în Parlamentul European

Europarlamentarul Victor Negrescu anunță că Legislativul european susține raportul pe care l-a inițiat și coordonat prin care „veto-urile exercitate în cadrul Consiliului UE trebuie justificate din punct de vedere legal, precum şi posibilitatea ca Parlamentul European să atace la Curtea de Justiție a UE încălcările principiului cooperării loiale și voturile care contravin prevederile tratatelor și încalcă drepturile europene”.

„Cu 389 voturi pentru din 628 înregistrate, raportul meu arată sprijinul consistent al Parlamentului European pentru aderarea României la spațiul Schengen, întrucât în cadrul raportului solicităm explicit aderarea țării noastre la zona de liberă circulație, iar, prin elementele juridice prevăzute, punem presiune pe Austria și Olanda, în eventualitatea unui nou vot sau chiar al unui nou veto nejustificat”,  a transmis Negrescu, pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.