Budăi: Legea pensiilor speciale este jalon pentru cererea de plată nr 3 din PNRR

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat că legea pensiilor speciale este jalon pentru cererea de plată nr 3 din PNRR, cererea de plată nr 2 nu are nicio legătură astfel că nu există riscul pierderii banilor europeni.

Potrivit ministrului Muncii, ”pensiile speciale nu sunt pentru tranşa doi din PNRR ci pentru tranșa trei, pentru cererea de plată numărul 3”.

”Această lege este jalon pentru cererea de plată nr 3 din PNRR, cererea de plată nr 2 nu are nicio legătură cu acest subiect. (…) Raportat la prevederile din PNRR, două concluzii sunt extrem de importante pentru noi, cei care am lucrat la acest proiect. În primă fază, se spune foarte clar din raport, toate măsurile vor reduce numărul beneficiarilor eligibili pentru pensia de serviciu şi vor creşte ponderea pensiilor acestora, ca urmare a contribuţiilor plătite, ceea ce întăreşte alinierea prestaţiilor la principiul contributiv”, a declarat Marius Budăi, la Digi 24.

”Probabil în câteva săptămâni vor avea proiectul gata şi aprobat în Parlament”, a mai spus Marius Budăi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.