Iubita lui Dragnea, chemată la DNA! Irina Tănase face ACUZAŢII: Este vorba despre o faptă petrecută când aveam 8 ani!

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a fost citată astăzi la DNA în dosarul Tel Drum în calitate de martor. Deocamdată, Irina Tănase nu a dat declaraţii la DNA.

‘A vrut să mă cunoască procurorul’, a spus Irina Tănase la ieşirea de la DNA, acuzând o „răzbunare a sistemului”, precizând că este vorba de fapte petrecute când ea avea 8 ani.

În luna iunie, fostul lider al PSD a fost adus de la Penitenciarul Rahova, pentru a fi pus sub acuzare, și a fost ținut în dubă timp de 45 de minute, pentru că mașina a ajuns mai devreme.

„Sunt citat la DNA, în dosarul cu Tel Drum. Brusc, după 3 ani, e pus din nou pe tapet, cu puțin înainte de campanie. Ce vorbeam de la început. Încep iar discuțiile și dezbaterile despre acest dosar. Dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, nu prea știu. Era vorba de două drumuri făcute cu bani europeni. Am înțeles că a rămas doar un drum în dosar. Drumurile există. În mandatul meu s-au făcut două drumuri importante pentru acel județ. Acolo se știa. În 2000, când am venit președdinte al CJ, nu era niciun drum în firea lui. Toată lumea când trecea cu mașina mă înjura, pentru că erau pline de gropi. Lucrurile s-au schimbat. Sunt două drumuri pe care se circulă și banii europeni au fost folosiți pentru ele.
Pe citație scrie că mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat”, a spus ieri Dragnea, într-un interviu acordat din penitenciar şi pentru care a fost sancţionat prin interzicerea dreptului la muncă timp de 5 luni.

Fondată în urmă cu 20 de ani, drept compania de construcţii a Consiliului Judeţean Teleorman, Tel Drum a fost privatizată la începutul anilor 2000, când şef al instituţiei era Liviu Dragnea. Anchetatorii spun că, de fapt, fostul preşedinte social-democrat nu ar fi încetat să controleze – prin intermediari – societatea. Aceasta ar fi înghiţit zeci de milioane de euro, bani de la bugetul de stat sau de la cel al Uniunii Europene, fiind favorită în majoritatea licitaţiilor la care a participat.

În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat, oficial, pe 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Procurorii au pus sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.