VIDEO Ambulanță blocată din cauza unei viituri. O bătrână a murit

sursa foto: Telem.ro

Caz dramatic la Vaslui. O bătrână în vârstă de 73 de ani, din județul Vaslui, a murit în timp ce aștepta ambulanța, care a rămas blocată din cauza unei viituri. O altă salvare a ajuns la pacientă, însă pe un alt traseu și mult mai târziu, iar femeia a murit. Zona în care s-a produs incidentul se află sub avertizare cod portocaliu de ploi, grindină şi vijelii.

Puhoaiele de apă au blocat, joi, circulatia pe DJ 243, între localitățile Perieni şi Pogana. O femeie din satul Cârjoani, care suferea de diabet zaharat și avea nevoie de tratament, trebuia să ajungă de urgență la spital. O ambulanță de la stația Bârlad a plecat spre locuința acsteia, însă a rămas blocată din cauza viiturii la câțiva kilometri distanță de sat, potrivit Libertatea.

A fost solicitată o altă ambulanță, însă a trebuit să ocolească pe un alt drum, motiv pentru care a ajuns mult prea târziu la pacientă. ”Din păcate, când am ajuns la caz, la ora 18.20, pacienta era decedată. Persoana care a sunat inițial la numărul de urgență 112 a spus că femeia de 73 de ani este inconștientă. Ulterior, a revenit și a spus că a intrat în comă, fiind cunoscută cu diabet”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

SURSA: Telem.ro

Mai multe zone din județul Vaslui au fost vizate de joi de cod portocaliu de ploi și vijelii. Au fost vizate localitățile Puiești, Ivănești, Dragomirești, Băcești, Iana, Voinești, Tutova, Perieni, Pungești, Albești, Costești, Poienești, Bogdănești, Oșești, Pogana, Ivești, Gherghești, Deleni, Băcani, Gârceni, Cozmești, Coroiești, Rafaila, Bogdana, Pogonești, Alexandru Vlahuță, Ibănești, Bogdănița, Ciocani.

VIDEO Grindina și furtuna au făcut prăpăd în Galați. Străzi inundate și zeci de copaci doborâți la pământ

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.