Ponta le vrea comisari europeni pe Corina, Ramona sau Luminiţa. El are treburi în țară

Ponta, după negocierile cu Ludovic Orban: Nu vom vota Guvernul PNL
Victor Ponta

Comisia JURI a Parlamentului European nu le-a dat undă verde, joi, celor doi candidaţi la posturi de comisari europeni ai României, Rovana Plumb, şi Ungariei, Laszlo Trocsanyi, să participe la următoarea etapă a procedurii de audiere, care urma să aibă loc săptămâna viitoare, din cauza unor conflicte de interese

Prin urmare, preşedintele Pro România, Victor Ponta, propune nominalizarea Corinei Creţu, a Ramonei Mănescu sau a Luminiţei Odobescu pentru funcţia de comisar european din partea României.

„În luna august i-am propus Vioricăi Dăncilă să o susţinem toţi pe Corina Creţu pentru un nou mandat de comisar european – cu şanse majore de a avea un portofoliu foarte bun şi funcţia de vicepreşedinte (dat fiind experienţa deja acumulată în primul mandat)! Sau, eventual, pe Ramona Mănescu (pe atunci membru ALDE). Am fost refuzat şi a mers mai departe cu Rovana Plumb – o propunere, iată, fără succes! Azi îi propun public din nou să o nominalizeze pe Corina, sau Ramona, sau Luminiţa Odobescu! Cât mai rapid!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, respingând speculațiile privind o eventuală nominalizare a sa pentru poziţia de comisar european.

„Utima dată când am verificat eu, nu îndeplinesc condiţia de <<gender equality>>necesară şi am încă multă treabă în România – (vă reamintesc că am fost ales europarlamentar pe lista Pro România şi am cedat mandatul în favoarea lui Mihai Tudose)!”, a mai scris Ponta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.