Pensiile majorate vin de luni

Plata noilor cuantumuri de pensii majorate va începe efectiv de luni, a declarat, la Mamaia, ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Suntem cu toate pensiile recalculate. Taloanele sunt tipărite, sunt făcute primele plăţi către Poşta Română. De luni, începem efectiv plata noilor cuantumuri de pensii. După cum ştiţi, prin Ordonanţa 114, am prevăzut această majorare de punct de pensie, astfel încât la construcţia bugetului pe anul 2019 am avut bază legală şi am majorat”, a spus Marius Budăi, citat de Agerpres.

Valoarea punctului de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor.

Impactul bugetar pentru această majorare a pensiilor a fost calculat la circa 8,4 miliarde de lei.

De asemenea, tot de la 1 septembrie, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.

Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.