Meteorologii anunță un Crăciun călduros

Meteorologii vin cu vești bune pentru cei care nu-și petrec Crăciunul la munte: vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri.

Potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, stratul de zăpadă de la munte s-ar putea diminua ca urmare a temperaturilor pozitive din timpul zilelor, de 4 – 5 grade Celsius.

„De Crăciun va fi mai cald decât în mod obişnuit. Nu este o excepţie, pentru că cel mai călduros Crăciun în ultimii ani a fost în 2014 – 2015, când am mai avut temperaturi de 20 de grade la Calafat, de pildă, iar la Bucureşti 17 – 18 grade. Cât priveşte ninsorile, acestea vor fi la altitudini de peste 1.800 de metri. Stratul de zăpadă va putea fi prezent, dar şi aici vorbim de posibilitatea ca acesta să se mai diminueze în condiţiile în care şi în zona montană vorbim de temperaturi pozitive, ziua, în jurul a 4 – 5 grade. Deja la staţia meteorologică Bâlea Lac avem un strat de zăpadă de 60 cm, dar nu va putea suferi modificări semnificative, pentru că nopţile rămân în continuare cu temperaturi sub zero grade. În Bucureşti, şansele de a avea zăpadă de Crăciun sunt mici”, a declarat Elena Mateescu, pentru Agerpres.

O săptămână deosebit de caldă

Săptămâna aceasta, a mai spus specialistul ANM, va fi una deosebit de caldă, comparativ cu perioada din calendar: „Pentru că dacă astăzi contăm pe maxime cuprinse, la scara întregii ţări, între -3 până la 16 – 17 grade, de la o zi la alta mercurul în termometre va creşte, astfel încât, la mijlocul săptămânii, este posibil să vorbim chiar de valori termice de maxime până la 20 – 21 de grade. De altfel, estimarea pentru săptămâna 16 – 23 decembrie indică valori de temperaturi deosebit de ridicate, abaterile faţă de normalul perioadei din calendar situându-se între 8 până la 8,5 grade, la temperaturile medii.

Cât priveşte precipitaţiile, vorbim în continuare pentru această săptămână, de o tendinţă spre deficit. Acest semnal pare a fi elementul caracteristic şi pentru următoarea săptămână (23 – 30 decembrie), când vorbim, de asemenea, de valori termice specifice perioadei peste normalul climatologic, nu cu abateri atât de ridicate, între 4,5 şi 5 grade. De asemenea, avem un semnal al cantităţilor de precipitaţii uşor peste normele săptămânii în jumătatea de sud. În rest, cantităţi apropiate de normalul climatologic. La acest moment, prima jumătate a lunii decembrie are deja o abatere termic pozitivă de 1,8 grade Celsius, faţă de ceea ce ar fi normal”, a afirmat Mateescu.

Vremea caldă va continua să fie prezentă în majoritatea regiunilor şi în primele două săptămâni din 2020, cu abateri pozitive medii de până la 1,5 grade Celsius.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.