Fost electrician full time, șeful Transelectrica este acuzat că s-a făcut inginer diplomat din pix

Marius Carașol, șeful Transelectrica
Marius Carașol, șeful Transelectrica

Președintele Transelectrica, Marius Caraşol, trebuie să prezinte diplomele de studii în original, în urma informaţiilor apărute în presă că şi-ar fi falsificat CV-ul. Până în 2006, Carașol a fost electrician.

 
„Ca urmare a informaţiilor publicate în presa referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuţ Caraşol, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări: în vederea clarificării acestei situaţii, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuţ Caraşol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica Bucureşti pentru validarea autenticităţii acestora”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Șeful Transelectrica: „Eu chiar nu pot să vorbesc, sunt la o şedinţă”

În măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Marius-Dănuţ Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare.

„Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti”, se mai arată în comunicat. Surse din cadrul Transelectrica au declarat pentru Agerpres că joi va avea loc o şedinţă a Consiliului de Supraveghere al companiei, în cadrul căreia se va discuta despre acest subiect.

Presa a relatat că Marius Caraşol şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti. Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.

Marius Dănuț Carașol are 45 de ani şi s-a născut într-o comună din judeţul Teleorman. A fost electrician full time cu studii medii până în anul 2006, după cum scrie în CV-ul său. În vârful celei mai importante companii energetice româneşti de stat a ajuns în noiembrie anul trecut. Contactat de Pro Tv, Carașol a refuzat să discute pe acest subiect. „Am o rugăminte – eu chiar nu pot să vorbesc, sunt la o şedinţă – vorbiţi vă rog la comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ