Călătorii care nu poartă mască în mijloacele de transport în comun riscă amenzi de până la 2.500 de lei

sursa: STB/Facebook

Controale în mijloacele de transport în comun din Capitală. Echipe mixte, formate din polițiști locali și controlori STB, merg prin autobuze și tramvaie să vadă dacă oamenii au mască și dacă o poartă corect.

Acțiunea are caracter preventiv deocamdată, iar cei care nu respectă regulile sunt avertizați doar verbal. Pe lângă avertisment, călătorilor li se oferă o mască de protecție, gratuit.

De asemenea, călătorii trebuie să respecte și regulile de distanțare socială în mijlocul de transport în comun.

„Noi am încercat si le-am spus prevederile legale, nu putem urca în fiecare autobuz să îi îndepărătm, mai ales la ore de vârf. Noi avem o flotă foarte mare, de exemplu, când nu sunt ore de vârf, avem autobuze goale aproape, dar le-am lăsat în trafic ca oamenii să nu urce în primul venit, pentru că în 5 minute vine altul. Nu putem să îi oprim să nu urce, îi rugăm însă să nu stea foarte aproape”, a declarat Alexandru Hazem Kansou, director STB, pentru Digi 24.

Poliția Locală a Municipiului București anunță că se vor aplica sancțiuni conform legii, în cazul în care călătorii nu respectă regulile de protecție împotriva COVID-19. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.