Boloș, nemulțumit de absorbția fondurilor europene: România are nevoie de autostrăzi, se vede cu ochiul liber

Marcel Boloș FOTO: gov.ro
Marcel Boloș FOTO: gov.ro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, susține că nu este mulțumit în ceea ce privește absorbţia fondurilor europene.

Boloș este mulţumit, în special, de absorbţia de fonduri europene din exerciţiul anterior. Este vorba de 9 milioane de euro.

„Nu sunt mulţumit, este păcat ca banii aceştia care sunt în risc de decomitere să nu îi vedem în proiecte de autostrăzi, în infrastructura de apă şi canalizare. România are nevoie de autostrăzi, se vede cu ochiul liber, are nevoie de infrastructură, are nevoie de dezvoltare pe termen lung. Noi când am negociat aceşti bani pentru acest lucru i-am negociat. Cât de ruşinos  poate să fie ca acum, când banii aceştia, mai e un an şi vezi că îi pierzi, îi iei de la sectoare precum apă şi canalizare”, a spus Marcel Boloș, citat de News.ro.

Despre câţi bani au fost încasaţi din PNRR, ministrul a spus: ”Avem 3,79 miliarde euro încasaţi din prefinanţate şi recent ne-a intrat diferenţa, banii de pe cererea de plată numărul 1, de 2,6 miliarde de euro, deci astăzi avem 6,3 miliarde euro, bani care sunt încasaţi. Mai avem cererea de plată numărul doi, să nu omitem acest lucru, aceasta este de 2,8 miliarde euro, şi este aproape finalizată dacă închidem problema decarbonării şi a avertizorilor de integritate şi mai avem mărunţişuri”, a declarat Boloș, în emisiunea Talk News de la Profit News TV .

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.