marți, decembrie 3, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăEconomicSebastian Burduja demontează minciuna lui Nicușor Dan că PMB a luat toate...

Sebastian Burduja demontează minciuna lui Nicușor Dan că PMB a luat toate fondurile europene disponibile

-

Sebastian Burduja, ministrul energiei, îl contrazice primarul general, Nicușor Dan, care a declarat, la început de an electoral: „Fonduri europene, noi le-am luat pe toate cele care existau”.

Primarul general a vorbit despre eficiența Municipalității în ceea ce privește absorbția de fonduri europene nerambursabile. Conform edilului șef, Primăria Capitalei ar fi luat toți banii europeni care erau disponibili, în exercițiul financiar trecut, și așteaptă cu încredere ghidurile pentru Noul exercițiu financiar european.

„Fonduri europene, noi le-am luat pe toate cele care existau. Adică, exista risc să pierdem și să dăm bani înapoi la Glina, am terminat Glina. Exista risc să nu putem să folosim banii pe autobuze electrice, le-am luat. Pe tramvaie, le-am luat. Am fost, în opinia mea, foarte buni pe a lua tot ce se putea lua din programele trecute. Iar programele noi, pe cele clasice 2021-2027, încă nu avem ghidurile. Eu sper să luăm 300 de milioane de euro pe chestiunea cea mai importantă, pe Programul Operațional Regional, sper să luăm cele 300 de milioane care sunt pe secțiunea de transport, pe București – Ilfov. Și să le completăm cu împrumuturi, cu aproximativ 1 miliard de euro. Ca să avem și pentru 250 de tramvaie și pentru liniile de tramvai, că acestea sunt cele mai costisitoare. Partea importantă din cei 300 de milioane de euro pentru termoficare, au fost fazați pentru că am reușit să terminăm lucrarea de la Apusului. Pe PNRR, nu am avut mare lucru. Acolo unde am avut, am luat, dar n-am avut mare lucru. Sunt cele 22 de troleibuze. Sunt șapte microbuze, BTMS-ul, semaforizarea inteligentă, doar partea de studiu de fezabilitate. Deci, acolo unde am avut, am luat”, susține Nicușor Dan, potrivit BUCUREŞTI FM.

„Fazarea” banilor europeni înseamnă, de fapt, pierderea lor

În replică, Sebastian Burduja, ministrul energiei, spune: „Orice specialist în fonduri europene cât de cât serios știe că fazarea unui proiect înseamnă că pierzi fondurile din exercițiul financiar în care trebuia să desfășori investiția și sigur că începi să consumi fonduri din următorul exercițiu financiar”. 

În practică, explică Sebastian Burduja, „fazarea” banilor europeni pentru reabilitarea celor 212 kilometri din sistemul de termoficare înseamnă, de fapt, pierderea fondurilor din exercițiul financiar european trecut.

„A fost un proiect, s-a semnat, în 2020, i-a luat domnului Nicușor vreun an și jumătate să scoată la licitație lucrarea. N-a schimbat o virgulă, avea același caiet de sarcini ca atunci când a preluat mandatul. Deci, s-a pierdut un an și jumătate. Și, până la urmă, a reușit, înțeleg, să finalizeze vreo 12 kilometri din mărețul proiect. Trebuiau să se finalizeze vreo 200. Și, bineînțeles că fondurile s-au pierdut. Dânsul spune, nu, nu s-au pierdut, s-a fazat proiectul. Orice specialist în fonduri europene cât de cât serios știe că fazarea unui proiect înseamnă că pierzi fondurile din exercițiul financiar în care trebuia să desfășori investiția și sigur că începi să consumi fonduri din următorul exercițiu financiar”, a explicat Sebastian Burduja.

Primăria Capitalei n-are niciun proiect

Mai mult decât atât, Primăria Capitalei nu pare pregătită să acceseze fonduri pentru modernizarea sistemului de termoficare nici din apelul de 590 de milioane de euro lansat de către Ministerul Energiei. „Și am făcut, chiar la Ministerul Energiei, un apel, tot din Fondul pentru Modernizare, 590 de milioane de euro, pentru modernizarea rețelelor de termoficare. A fost lansat, deja, de vreo două săptămâni, din datele pe care le avem, din păcate, Primăria București nu are niciun proiect. Nu va reuși să depună niciun proiect. Sau, poate, în extremis, va reuși. Dar cert este că nu se pregătește nimeni cu aceste lucruri, la nivelul Primăriei Generale și la nivelul domnului Nicușor Dan”, a declarat ministrul energiei, Sebastian Burduja.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

După renumărarea parţială a voturilor, Ciolacu este pe locul 2 la Prezidenţiale

0
Biroul Electoral Central anunță faptul că a finalizat, parțial, renumărarea voturilor exprimate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și au trimis procesul verbal către judecătorii Curții Constituționale. CITEŞTE ŞI: Ciolacu s-a răzgândit: Nu-şi mai dă demisia din fruntea PSD Renumărarea...