Pedofil din Galați, arestat preventiv după ce a agresat două fete de 6 și 7 ani

sursa: Google

Un pedofil din orașul Galați a fost arestat preventiv după ce a agresat sexual doi copii. Este vorba despre două fete de 6 și 7 ani, care au fost atacate în holul unui bloc. Copiii le-au povestit părinților ce au pățit, iar aceștia și o vecină au alertat Poliția.

Agresiunea a avut loc sâmbătă, iar incidentul a fost anunțat la 112 de o vecină a copiilor care l-a văzut pe agresor într-o poziție indecentă. Bărbatul de 44 de ani a fost prins de polițiști la scurt timp după agresiune și a fost reținut pentru 24 de ore. Duminică, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Copiii au povestit că nu au fost victimele unui viol, însă au fost pipăiți de individul care s-a ales cu dosar penal pentru agresiune sexuală.

„Poliția a fost alertată sâmbătăt de o tânără care în scara blocului a observat un bărbat într-o ipostază indecentă. Polițiștii s-au dus imediat la fața locului și au găsit un bărbat de 44 de ani din Galați. În urma verificărilor au fost identificate fetițele de 6 și 7 ani. Bărbatul le-ar fi abordat în parcul din vecinătate și, sub pretextul că le arată o pisică, le-a chemat în scara blocului. S-a întocmit dosar penal pentru agresiune sexuală. Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și duminică a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.

LĂSAȚI UN MESAJ