Incendiul de la depozitului din Buzău: Pompierii intervin de 13 ore pentru stingerea focului

noi subunități de pompieri

Pompierii intervin, miercuri dimineaţa, pentru stingerea incendiului de la depozitul de materiale reciclabile din Buzău, la mai bine de 13 ore de la declanşarea acestuia. Potrivit ISU, se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare.

Pompierii din Buzău intervin, miercuri dimineaţa, pentru stingerea incendiului de la depozitul de materiale reciclabile, izbucnit marţi seara, în jurul orei 18.00, la ieşirea în oraş.

Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău, se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare. „Practic, din cauza cantităţilor mari de materiale combustibile, butelii încărcate cu gaz, s-a format foarte mult jar la nivelul solului, iar pompierii iau bucată cu bucată toate materialele care nu au ars în întregime şi le udă”, au explicat pompierii buzoieni.

În timpul nopţii, la stingerea incendiului au acţionat 18 autospeciale cu peste 90 de pompieri, unele venite din judeţele învecinate, iar de miercuri dimineaţă în zonă vor rămâne 7 echipaje, care vor lucra la lichidarea ultimelor focare de foc.

Cele 200 de persoane care au fost evacuate din locuinţele aflate în apropierea depozitului de materiale reciclabile au revenit în casele lor în cursul nopţii, au mai transmis reprezentanţii ISU Buzău.

Aceştia vor stabili cauzele care au dus la izbucnirea incendiului după ce focul va fi stins complet.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri, cu degajări mari de fum, iar autorităţile au emis marţi seara o avertizare prin sistemul Ro-Alert.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

*