VIDEO Focuri de armă în Marea Neagră. Grănicerii români au tras asupra unei ambarcațiuni turcești

S-au auzit focuri de armă în Marea Neagră. Trei pescari turci au fost răniţi, după ce echipajul unei nave a Poliţiei de Frontieră din România a deschis focul asupra unei ambarcaţiuni turceşti.

Cotidianul turc Hurriyet şi agenţia de presă DHA, citate de Radio Constanța, precizează că barca de pescuit turcească nu a respectat avertizarea de a se opri, iar echipajul român a deschis focul.

Presa turcă informează că evenimentul s-a întâmplat pe 20 februarie, însă informaţiile au fost publicate abia acum. Grănicerii români au deschis focul asupra navei turceşti de pescuit „Ostik Şenol” iar nava românească i-ar fi urmărit în apele internaţionale, la circa 50 de mile marine (90 de kilometri) de coastele României.

Focuri de armă în Marea Neagră. Trei răniți

Trei membri ai echipajului au fost răniţi, iar din primele informaţii grănicerii români au folosit gloanţe de cauciuc. Potrivit unui comunicat transmis de Garda de Coastă, în baza Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, Poliția de Frontieră și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au organizat o acțiune în scopul protecției și conservării fondului piscicol natural prin prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, precum și a exploatării ilegale a resurselor biologice în marea teritorială și zona economică exclusivă a României.

În cadrul acțiunii desfășurate în comun, în perioada 18-19.02.2019, inspectorii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au făcut inspecții piscicole la bordul pescadoarelor din România și Bulgaria, neidentificând nereguli. Totodată, la aproximativ 65 mile est de Constanța, în Zona Economică Exclusivă, unde România are drepturi suverane, a fost depistată nava de pescuit “Ostik Senol”, pavilion Turcia, despre care existau indicii că desfășoară activități ilegale de pescuit și care nu a oprit la somațiile legale ale navei Poliției de Frontieră. Nava turcească a fost implicată și în anii anteriori în activități infracționale, în prezent fiind în lucru trei lucrări penale. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

”În conformitate cu legislația națională, Poliția de Frontieră a acționat pentru oprirea și controlul pescadorului. Întrucât acesta nu s-a conformat somațiilor legale efectuate prin toate mijloacele radio-electronice, acustice și optico-vizuale, polițistii de frontieră au folosit gradual armamentul individual şi de la bordul navei, efectuând foc de avertisment, în condiţiile legii”, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.