Intră în vigoare. Ce amendă riști dacă folosești telefonul mobil în timp ce conduci mașina

Sanctiuni dure pentru soferii care folosesc telefonul la volan

De sâmbătă, 12 octombrie, șoferii care folosesc telefonul mobil sau alte dispozitive care pot face înregistrări foto sau video atunci când conduc vehicule vor risca amenzi de peste 1.000 de lei.

Ordonanța Guvernului nr. 11/2019, document adoptat în august de către Executiv și care va intra în vigoare pe 12 octombrie, prevede că toți conducătorii de vehicule vor fi sancționați dacă folosesc telefonul mobil atunci când conduc.
„Așadar,  conducătorii vehiculelor pentru care este necesară deținerea unui permis auto, dar și conducătorii celor pentru care nu este necesar un permis de conducere vor primi amenzi dacă folosesc telefonul mobil sau alt aparat ce permite înregistrarea foto/video. Cu toate acestea, amenzile nu se vor aplica în cazul vehiculelor ce nu se deplasează.
Asta înseamnă că nu vor fi amendați conducătorii care utilizează telefonul mobil, de exemplu, la semafor sau atunci când sunt opriți. De fapt, în ordonanță se precizează clar când pot fi amendați conducătorii de vehicule care folosesc telefonul mobil. Mai exact, în textul actului normativ se precizează că amenzile se aplică doar în cazul vehiculelor <<aflate în mișcare>>”, explică avocatnet.ro.

După ce măsurile conținute de OG nr. 11/2019 se vor aplica, conducătorii vehiculelor pentru care este nevoie de un permis auto care folosesc telefonul mobil atunci când conduc vor risca amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei, în timp ce conducătorii de vehicule pentru care nu este necesar un permis de conducere vor putea primi amenzi mai mari, respectiv amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.