ITALIA. Două românce, mamă și fiică, au fost împușcate

FOTO: DirkVE/Pixabay.com
FOTO: DirkVE/Pixabay.com

Două românce, mamă și fiică, au fost împușcate mortal într-o localitate din nordul Italiei. Principalul suspect în cazul uciderii femeilor în vârstă de 47, respectiv 21 de ani este soțul italian al mamei. Cei doi erau în proces de divorț.

Trupurile româncelor au fost descoperite de carabinieri în interiorul locuinței, după ce vecinii i-au alertat din cauza zgomotelor auzite. Suspectul în vârstă de 69 de ani a fost arestat de poliție. El era tatăl vitreg al tinerei ucise, dar avea un copil și cu mama adolescentei.

În urmă cu două luni, un român de 43 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost împușcat de un italian în vârstă de 67 de ani în fața casei. Întâmplarea a avut loc în Limbadi, provincia Vibo Valentia, Calabria.

Italianul, care deținea ilegal arma, a fost prins la două ore după tentativa de omor. Cei doi locuiesc în același cartier și s-ar fi certat de mai multe ori. Presa italiană menționează însă că pensionarul italian ar avea probleme psihice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.