De Centenar, de la București circulă un singur tren spre Alba Iulia. ”De vină” sunt fondurile europene

tren spre Alba Iulia
FOTO Asociația Bibliotecarilor din România

La 100 de ani de la Marea Unire, de la București circulă un singur tren spre Alba Iulia în fiecare zi. Este vorba de singura garnitură care circulă direct, fără ca pasagerii să fie nevoiți să schimbe trenul într-o gară de pe traseu. Paradoxal, ”de vină” sunt tocmai fondurile europene, sau mai exact modul în care am înțeles să le cheltuim.

În fiecare zi, există un singur tren spre Alba Iulia, rută directă, fără schimbări în pe parcurs. Așadar, Capitala României este legată de Capitala Unirii de o singură garnitură, iar aceasta are și inconvenientul  de a ajunge aici la o oră total nepotrivită. IR 1835, acest unic tren spre Alba Iulia, pleacă din București Nord la 16,25 și ajunge la Alba Iulia a doua zi dimineață, la 2,04, destinația finală fiind Cluj Napoca. O călătorie de nouă ore și 39 de minute pe o distanță de fix 500 de kilometri.

Acest tren spre Alba Iulia nu o ia pe traseul Coridorului IV paneuropean, pe Valea Prahovei, ci pe Valea Jiului. ”De vină” pentru lipsa trenurilor pe traseul clasic sunt tocmai fondurile europene pentru modernizarea infrastructurii feroviare de pe Coridorul IV. Mai exact, modul jalnic în care s-au mobilizat constructorii care au câștigat licitațiile organizate de CFR SA.

Un singur tren spre Alba Iulia. Șantier deschis de pe vremea când premier era Emil Boc

Șantierele deschise în umră cu ani buni sunt departe de a se închide, pentru ca lucrările să fie recepționate și pe tronsoanele respective să se poată circula cu viteze de până la 160 km/oră, așa cum prevede proiectul. Așa se face că unele proiecte au fost ”fazate”, mai pe românește s-au folosit bani de la Bruxelles din actualul exercițiu financiar 2014-2020, pentru că ele nu au fost gata în precedentul, 2007-2013. Adică nu am fost în stare să cheltuim banii la timp.

”Campionul” întârzierilor este tronsonul Vințu de Jos – Coșlariu, proiect de modernizare a doar 33,1 km de cale ferată, pentru care contractul a fost semnat încă din data de 12 decembrie 2011, când prim ministru al României era Emil Boc, actualul primar al orașului Cluj Napoca! Aici lucrează italienii de la Pizzarotti, aceiaşi cu care Compania de Drumuri a reziliat contractul pentru execuţia a trei kilometri din Autostrada Bucureşti-Ploieşti, chiar la intrarea în Capitală.

“Un tronson de patru kilometri, între Podul Mureş şi Coşlariu, se află pe un teren mlăştinos şi sunt probleme de stabilitate a solului. Pânza freatică este foarte sus. Au apărut situaţii neprevăzute, care nu fuseseră identificate la momentul efectuării studiilor geodezice”, spunea anul trecut directorul general de la acea vreme al CFR SA, Marius Chiper.

Nici acum nu este gata, așa că operatorii feroviari au fost nevoiți să folosească rute ocolitoare, pentru ca trenurile să nu mai aibă întârzieri mari din cauza lucrărilor în derulare de la infrastructura feroviară. Bunăoară, CFR Călători a schimbat traseul trenului InterRegio Dacia, București Nord – Viena Vest pe la Sibiu, pe o linie neelectrificată, ceea ce presupune schimbarea la Brașov a locomotivei electrice cu una Diesel.tren spre Alba Iulia

Și operatorii privați evită Coridorul IV. De exemplu, Astra Trans Carpatic duce trenul său de noapte de la București la Arad prin sudul țării, pe la Craiova – Drobeta Turnu Severin. Asta tot pentru a nu acumula întârzieri pe tronsoanele din Ardeal care sunt într-un proces de modernizare care pare să nu se mai termine. Așa se face că am rămas cu un singur tren spre Alba Iulia, în anul Centenarului.

Un singur tren spre Alba Iulia. Nu avem nici autostradă peste Carpați

Și dacă avem un singur tren spre Alba Iulia, nici cu componenta rutieră nu am fost mai breji. La 100 de ani de la Marea Unire nu avem nicio autostradă care să traverseze Carpații. Autostrada Pitești – Sibiu este deocamdată un vis frumos, în vreme ce guvernanți vorbesc de Ploiești – Brașov, care dacă s-ar realiza ar face o mare gaură în bugetele generațiilor viitoare.

În atari condiții, drumul de la București la Alba Iulia, cu mașina, durează cinci ore și 11 minute, potrivit unei simulări făcute de Cetateanul.net pe site-ul viamichelin.com. Și asta în condiții prietenoase de trafic, pentru că dacă apar ambuteiaje sau accidente pe traseul de 351 km drumul poate dura mult mai mult.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.