Timpul și bucureștenii nu mai au răbdare cu Nicușor Dan. Ce s-a ales de promisiunile electorale ale primarului general

La învestirea în funcția de primar general, Nicușor Dan declara: „Le cer bucureștenilor răbdare și solidaritate”. Au trecut aproape trei ani de când e la cârma Capitalei și „răbdarea” și „solidaritatea” le-au mai rămas, probabil, doar celor din preajma lui.

Chiar astăzi, 7 august 2023, aproape 4.800 de blocuri de locuințe din București, respectiv, peste 50% din total, nu apă caldă.

Promisiunile din campania electorală au rămas doar promisiuni. Toată lumea este vinovată de nerealizările mandatului său, în afară chiar de el. Se poartă de parcă nu el ar fi fost cel care, în campania electorală, promitea ceea ce găsiți la finalul articolului. Fiecare bucureștean poate trage singur concluzia dacă a fost sau nu mințit de Nicușor Dan.

Citește și „Realizările” primarului Nicușor Dan: A semnat certificate de urbanism și a plătit exproprieri. Proiectele nu-i aparțin!

Să ne amintim că, la alegerile locale din 2020, a fost ales în funcția de primar general al capitalei cu 42,8% din voturi.

Termenul dat de PNL a expirat

Dar, deocamdată să vedem o analiză a mandatului de primar general al fondatorului Asociației Salvați Bucureștiul publicată săptămâna trecută:

„În fotografie sunt promisiunile făcute de Nicușor Dan bucureștenilor la alegerile din 2020. Pe 31 iulie 2023 a expirat termenul anunțat de PNL pentru „evaluarea” primarului Bucureștiului.

Bilanțul lui Nicușor Dan este tot zero. Nici una dintre cele 10 teme prioritare date de PNL actualului primar general nu a fost îndeplinită. (Temele nici măcar nu mai au legătură cu promisiunile lui Nicușor Dan din campania electorala. Liberalii îi ceruseră primarului general să dea măcar impresia că face ceva.)

Administrația lui Nicușor Dan este un dezastru. „Noul București” promis în campania electorală este Bucureștiul anilor 90. Parcurile administrate de Primăria Capitalei sunt insalubre, străzile sunt pline de gropi. Orașul e sufocat de gunoaie și poluare și invadat de șobolani, oamenii sunt sfâșiați de câini vagabonzi. Au fost blocate investiții esențiale, cum sunt cele în reabilitarea seismică a clădirilor.

Sute de mii de bucureșteni, cărora Nicușor Dan și USR le promiseseră apă caldă de a doua zi după alegeri, se spală cu apă rece.

Nicușor Dan se laudă cu Pasajul Doamna Ghica și  cu autobuze cumpărate din Turcia. Sunt exact investițiile lansate de fostul primar Gabriela Firea, cărora, la vremea respectivă, Nicușor Dan li s-a opus vehement.

„Caracatița corupției” despre care vorbea Nicușor Dan în campanie este reală, doar că s-a instalat în Primăria Capitalei după alegerile din 2020. Persoane care i-au dat bani lui Nicușor Dan în campania electorală au primit contrate publice și funcții în Primărie, după ce acesta a câștigat alegerile.

Așa că membrii PNL București nu trebuie să facă vreun efort pentru a-l evalua pe Nicușor Dan. Este suficient ca aceștia să nu fi fost plecați din localitate în ultimii 3 ani”, a scris Mugur Ciuvică pe pagina de Facebook „Grupul de Investigații Politice

Promisiunile făcute de Nicușor Dan în campania electorală din 2020

Cel mai important proiect din programul electoral al lui Nicușor Dan, pentru fluidizarea traficului, este înființarea unei linii de metroul de suprafață pe infrastructura CFR existentă, cu bani europeni, scria hotnews.ro pe 27 septembrie 2022. Acesta va funcționa pe șase rute care se vor conecta la cele șase gări principale din oraș. Stațiile metroului de suprafață vor corespunde cu intrările în oraș și vor fi interconectate cu cele ale STB și Metrorex. l Cele 6 rute propuse pentru metroul de suprafață sunt: Gara de Nord – Pipera – Rahova, Gara de Nord – Chiajna – Rahova, Gara de Nord – Otopeni, Otopeni – Pipera – Obor, AFI – Pipera – Obor și AFI – Jilava – Obor. Frecvența metroului de suprafață va fi de două-trei trenuri pe oră, fiecare dintre ele cu o capacitate de circa 200 de locuri și cu o viteză operațională medie de 40 kilometri pe oră, iar între stații cu viteză maximă de 80-90 km/h.

Acesta a mai propus construirea a 15 parcări park&ride la intrările principale în oraș: 1 Străulești (aparținând Metrorex și finalizat, dar ineficient exploatat), P2 Pantelimon (aflat în construcție), P3 Prelungirea Ghencea / Domnești, P4 Berceni, P5 Pantelimon 2, P6 Cățelu, P7 Titan, P8 Popești-Leordeni, P9 Jilava, P10 Bragadiru, P11 Militari, P12 Chitila, P13 Băneasa, P14 Colentina și P15 Otopeni Aeroport. Cele 15 mari parcări vor fi finanțate din fonduri europene și vor avea în medie câte 1.000 de locuri de parcare fiecare. Într-o primă fază, ele vor fi amenajate ca parcări la sol, iar imediat ce proiectele vor fi gata, vor fi ridicate construcții moderne, supraetajate. Utilizatorii sistemului „park & ride” vor fi stimulați să folosească marile parcări printr-un sistem de abonamente avantajoase, care va include accesul gratuit la transportul public de suprafață și subteran.

Modernizarea transportului public

Nicușor Dan a mai promis că va moderniza și extinde linii de tramvai și troleibuz, astfel încât să fie conectate mai bine cu punctele de intrare în oraș, unde vor exista stațiile metroului de suprafață și cele 15 mari parcări. Traseele vor fi reorganizate, extinse și optimizate.

un program special pentru tramvaie, făcând în paralel modernizarea liniilor de tramvai, eficientizarea traseelor pentru reducerea timpilor de rulare și achiziția de noi tramvaie (de mare capacitate, mai bune).

va lărgi și moderniza / ecologiza / electrifica flota de autobuze a STB cu alternative electrice sau hibride (reale, nu doar cu numele, precum cele cumpărate de actuala conducere a primăriei)

va transforma autobuze vechi ale STB în troleibuze dotate cu mici baterii electrice, pentru a avea o anumită autonomie de deplasare dincolo de liniile de troleibuz.

va crea benzi unice pe marile bulevarde pentru transportul public și vom reconfigura trasee de transport pentru a acoperi cererea bucureștenilor la orele de vârf.

va lansa aplicații mobile care să ghideze bucureștenii în alegerea traseului de transport în comun și să estimeze durata călătoriilor.

va demara un program rapid și unitar de modernizare a stațiilor și refugiilor STB, pentru un transport public civilizat, european.

va introduce tarifarea integrată pentru transportul de suprafață și transportul cu metroul.

Pentru creșterea fluidității traficului, vom realiza un sistem de semafoare, conectate la un server, care iau decizii în timp real în funcție de fluxurile din intersecții, micșorând la maxim timpii de așteptare în trafic și dând prioritate transportului în comun.

Soluții pentru reducerea poluării:

Va introduce un program eficient de spălare periodică a străzilor.

Va implementa obligativitatea eliminării dispersiei prafului și pulberilor provenite din activitățile de construcții și demolări, prin procedee precum udarea. În paralel, va responsabiliza și eficientiza Poliția Locală pentru monitorizare și intervenție în privința respectării standardelor de lucru în șantiere.

Va lărgi rețeaua de senzori și de stații de monitorizare a aerului.

Va elimina, prin Poliția locală, locurile în care se depozitează ilegal gunoaie.

Va verifica respectarea de către gropile de gunoi din proximitatea Capitalei a reglementărilor în privința captării gazelor și limitarea emanațiilor de dioxid de sulf.

Va identifica terenurile și imobilele degradate (care sunt un factor major în generarea de praf și pulberi) și vom impune proprietarilor, oricare ar fi ei, luarea de măsuri active pentru limitarea impactului negativ de mediu.

Va debloca și va finaliza Registrul Spațiilor Verzi.

Va demara proiectul Centura Verde a Bucureștiului

Va crea o pădure urbană în spatele stadionului Ghencea, pe cele 20 de hectare din zonă care aparțin primăriei.

Va introduce colectarea selectivă a deșeurilor utilizând fonduri europene.

Va realiza un sistem adevărat de piste de biciclete în Capitală, cu ajutorul fondurilor europene.

Soluții pentru sistemul de termoficare:

Accesarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de termoficare.

Înlocuirea a 300 km de conductă din rețeaua principală, cu alocări financiare prioritare .

Automatizarea completă a punctelor termice.

Continuarea, în paralel cu modernizarea rețelei de termoficare, a investițiilor pentru eficientizarea energetică a clădirilor private și publice.

Atragerea de noi clienți în sistem (noile cartiere rezidențiale, consumatori industriali, centre comerciale).

Reeșalonarea datoriilor sistemului de termoficare pe baza unei negocieri.

Educație

Va construi sau amenaja, în colaborare cu primăriile de sector, cel puțin 30 de creșe și grădinițe.

Vom demara, în colaborare cu Guvernul României, construcția de școli.

Va organiza noi programe after-school (școală după școală) în școlile bucureștene, cu obiectivul ca la finalul mandatului să existe un astfel de program în cel puțin 150 de școli din Capitală.

În contextul unui deficit de locuri în grădinițe va susține familiile care doresc să folosească învățământul preșcolar privat prin acordarea de bonuri valorice pentru grădiniță.

Social

Va realiza un inventar corect al locuințelor sociale, asigurând accesul familiilor care au cu adevărat nevoie de astfel de locuințe și, în paralel, va începe un program de achiziție / construcție a locuințelor sociale.

Va crea servicii de suport școlar pentru copiii din familii defavorizate, cu risc de abandon școlar, precum și programe de tip „a doua șansă” pentru copiii care, din diverse motive, au abandonat școala și trebuie reintegrați în sistemul educațional.

Va înființa funcția de „avocat al bucureștenilor”.

Va realiza o rețea municipală de îngrijire și de asistență medicală la domiciliu a persoanelor de vârsta a treia cu mobilitate redusă.

Cu ajutorul marilor magazine, va crea o bancă de alimente la nivelul Capitalei, prin care va ajuta cu alimente pensionarii cu venituri foarte reduse.

Va crea centre pentru seniori în marile cartiere ale Bucureștiului și va organiza activități culturale speciale pentru vârsta a treia în bibliotecile aparținând administrației locale.

Va emite abonamente municipale gratuite pentru seniori, care să le ofere acces la facilități culturale și sportive (teatre, operă, săli de sport, stadioane).

Va menține, în colaborare cu primăriile de sector, ajutorul pentru persoanele cu dizabilități. Va accesibiliza transportul public, instalând rampe electrice. Va demara un program de semnalizare a intersecțiilor pentru persoanele cu deficiențe de văz și de auz.

Va crea centre de zi care să permită însoțitorilor persoanelor cu dizabilități momente de respiro pentru rezolvarea diverselor probleme personale. l Înființarea unor centre speciale pentru tratarea diferitelor dizabilități la copii.

Urbanism

Deblocarea / refacerea Planului Urbanistic General (PUG), într-un mod absolut transparent și bazat pe colaborarea dintre Primăria Generală și primăriile de sector.

Deblocarea / actualizarea (finanțărilor) Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) – portofoliul de proiecte pentru spațiul public din zona centrală.

Conectarea și sincronizarea datelor, planurilor și informațiilor (cadastru, patrimoniu, lucrări publice, trafic) folosind soluții GIS.l Sincronizarea PUG și PIDU cu: Planul Integrat de Calitate a Aerului, Planul de mobilitate urbană durabilă 2016-2030, Strategia Culturală a Municipiului București 2016-2026.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.