O persoană a fost descoperită decedată în incendiul de la depozitul din Brazi

FOTO: www.observatorulph.ro/
FOTO: www.observatorulph.ro/

O persoană a murit în incendiul de la firma de colectare a deșeurilor periculoase din Brazi, județul Prahova. Salvatorii au găsit un cadavru în această dimineață, când au putut să intre în hala care a ars mai bine de 24 de ore. 

Un paznic spunea ieri că un angajat a intrat în hală cu o bicicletă, spunând că stă doar câteva minute, dar nu a mai fost văzut plecând.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloaie, a declarat că pompierii au reușit să ajungă în această dimineață în zona afectată și au găsit „persoana care ar fi abandonat bicicleta”.

„Se presupune că ar fi un angajat al firmei, însă mai departe o să se demareze o cercetare care va stabili exact ce s-a întâmplat acolo.

În continuare, pompierii acționează cu apă. Au mai rămas câteva focare, ele nu sunt vizibile, cu siguranță arde mocnit acolo unde nu putem să ajungem cu apă”, a adăugat ea.

Reprezentanții companiei cred că focul a fost pus intenționat, în condițiile în care acolo a avut loc un alt incendiu în urmă cu 2 luni. Firma din Brazi avea activitatea suspendată din ianuarie, în urma retragerii autorizației de mediu.

Și ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus că este posibil ca incendiul de la incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova să fi fost provocat, în condițiile în care hala era deconectată și de la curent electric, și de la gaze.

„La acea platformă au fost depozitate mai multe tipuri de deșeuri. Deșeuri medicale din primele informații nu sunt, dar pot fi deșeuri periculoase – uleiuri, vopsele de aia e incendiu așa de mare. E extrem de riscant ca astfel de deșeuri să ajungă pe mâna unor oameni iresponsabili, pentru că se pare că e un incendiu provocat de cineva în mod intenționat. Activitate de incinerare nu se desfășura acolo, era oprită de câteva luni. Erau deconectați și de la sursa de energie, de la gaze, pentru că nu plătiseră facturile. Așteptăm raportul cu privire la sursa incendiului. E o ipoteză, e o posibilitate”, a spus ministrul Barna.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.