Document oficial. Lista fermelor din România cu risc ridicat de a fi afectate de pesta porcină

Pesta porcină africană

Încă din 2014, odată cu depistarea mai multor cazuri de pestă procină la statele vecine din Est, o analiză de risc a stabilit că 60 de ferme sunt în pericol de a fi infestate dacă virsul trece de la mistreţi la porcii domestici.

Toate cele trei ferme care au avut cazuri de pestă porcină şi care şi-au pierdut efectivele de animale sau le vor pierde în perioada următoare se află de patru ani pe lista de risc a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Cu toate acestea, autorităţile nu au dispus măsuri suplimentare la aceste ferme sau în apropierea lor, după data de 31 mai când a fost înregistrat primul caz oficial de pestă porcină în România în acest an.

Doi dintre cei trei reprezentanţi ai acestor ferme ne-au transmis că ANSVSA nu a luat nicio măsură de prevenire, ci au fost anunţaţi că virsul a trecut de la mistreţi la animale domestice şi că epidemia nu poate fi controlată.

Mai mult, ANSVSA, instituţie condusă de Geronimo Răducu Brănescu, nu a anunţat nici pănă acum fermele de pe lista unităţilor de risc să sunt în pericol de a fi investate şi a lua măsuri sporite de protecţie. „Nu, habar nu am că sunt pe o listă de risc ridicat. De unde să ştiu. Eu am luat măsuri în plus de a proteja porcii, dar asta pentru că aud şi eu despre cum se extinde pesta porcină”, ne-a transmis unul dintre directorii fermelor de listă.

Lista fermelor cu risc de pestă porcină

Judeţul Tulcea (4 ferme)

Carniprod SRL – deja infestată
Pigcom S.A. – deja infestată
Eurosuin SRL
Dab Zootehnica SRL – deja infestată

Judeţul Satu Mare (12 ferme)

Abomix SRL
Contric Alex SRL
Mastvet SRL
Ferma lui Cristian Mihai Patiţă
Agropig SRL
Vereş Agro Prod Com SRL
Ferma Penitenciarului Satu Mare
Ferma Maria SRL
Zoicaş Prod SRL
Cripton PMV SRL
Bovagro Land SRL
Mezel CO SRL
Zootehnica Cig SRL

Judeţul Maramureş (18 ferme)

Pig Center SRL
Danamari SRL
Agrogex SRL
Ferma Leul din Siseşti SRL
Nancy Sabadis SRL
Predilect SRL
Select Ferm SRL
Ultra Suin SRL
Svoboda Company SRL
Zoo-Codreanca SRL
Fer-Marayul Basesti
Suinprod PIG SRL
Primus Natura SA.
Toto SRL
Ferma lui Dacian Pop
Etigenetic & Co SRL
Fiderom SRL
Ferma lui Oros Loredana Magdalena

Judeţul Suceava (7 ferme)

Biosuibfarm SRL
Agrosuin SRL
Nord Suin SRL
Tagro Grup SRL 4500
Robert Zootehnic SRL 1900
Green Tur Bucovina SRL
Terra Zootehnic SRL

Iaşi (8 ferme)

Latini Com SRL 10021
Pig FarmSRL 5706
Suin Mixt SRL 2244
Ferma Robert SRL 1750
Suinprod SA Roman
Pim SRL
Euroferma SRL
Prod-Com-Gorban SRL

Judeţul Vaslui (3 ferme)

Dextranus SRL
Wolf Valley SRL
Agro Suintop SRL

Judeţul Galaţi (8 ferme)

Fermsuin Lieşti
Suintest SRL Ghidigeni
Suintest SRL Prisaca
Happy Pig
Necfarm SRL
Brateș Prut
Ferma lui Vagner Marian
Cerealprod

Oficial: ANSVSA este responsabilă de controlul pestei

„Apariţia primelor focare de pestă porcină africană în Transcaucazia (Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Rusia) în perioada 2007-2008 a ridicat nivelul de risc, pentru România, la nivel mediu, iar pătrunderea bolii în Belarus, Lituania, Polonia, Ucraina a făcut ca riscul pentru România să fie intolerabil/inacceptabil, implicând măsuri preventive, ca acţiuni de management al riscului”, se precizează în analiza de risc a ANSVSA.

Tot în acest document se precizează că „Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este instituţie cu responsabilităţi specifice privind gestionarea permanentă, monitorizarea,
managementul, controlul si comunicarea privind factorii de risc pentru pesta porcină africană”.

Totodată, se mai precizează că trecerea pestei de la mistreţi la porcii domestici în România este foarte probabilă „ţările care se află în imediata apropiere a Federaţiei Ruse, în particular Ucraina, Belarus, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia si România sunt cele mai vulnerabile la introducerea pestei porcine africane în exploataţii non-profesionale, pentru că aceste ţări au sisteme de biosecuritate slabe în exploataţiile lor nonprofesionale. Din acest punct de vedere, zonele din munţii Carpaţi de la limita
judeţelor Suceava, Maramureş şi cele din Bistriţa – Năsăud, precum şi zonele din Delta Dunării formează arealuri cu risc”.

Încă o fermă mare are probleme

AgroInteligenţa a anunţat să şi ferma cu aproape 50.000 de porci in judeţul Brăila a familiei Caruz a primit o notificare de la autorităţi cum că ar exista suspiciuni că pesta a intrat în saivanele din comuna Tichileşti.

Cifrele dezastrului

• 5,5 milioane de porci ar urma să fie sacrificaţi legal în România în 2018
• 1 milion de porci ar reprezenta piaţa neagră, adică animale nefiscalizate şi, deseori, lipsite de controale veterinare
• 20% dintre animalele sacrificate legal sunt purcei născuţi în ferme din ţara noastră, restul sunt purcei cumpăraţi din străinătate şi îngrăşaţi în România
• 2% din totalul porcilor din România au fost sacrificaţi după apariţia pestei porcine africane în România, adică peste 100.000 de animale
• 10 judeţe au înregistrat cazuri de pestă porcină africană
• 640 de gospodării sau ferme au avut cazuri de îmbolnăvire ale animalelor
• 30 cazuri de pestă porcină au fost înregistrate ma mistreți
• 80 de noi focare au fost înregistrate doar pe 1 august
• 600 de cazuri au depsitat medicii veterinari în ultima parte a lunii iulie după ce ANSVSA a luat amenințarea pestei porcine în serios

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.