L.C. Kovesi este practic noul procuror șef european. Mai sunt doar formalitățile

Laura Codruța Kovesi este noul procuror șef european, după ce a fost aleasă cu 26 de voturi din cele 50 exprimate în Comisia LIBE. Următorul contracandidat, cel francez, a primit 22 de voturi, iar cel german, ca și aseară, și în această comisie a primit tot un vot. 

Acum mai urmează doar, negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Propunerea celor două comisii, adică Laura Codruța Kovesi, va fi acum trimisă Conferinţei Preşedinţilor şi preşedintelui PE, Antonio Tajani. Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu

Aceasta a trecut aseară și testul de foc după ce a trebuit să facă fața unui tir de întrebări din partea europarlamanetarilor din Comisia „CONT”

Piedicile de dinaintea succesului

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a fost citată la parchet, mai exact la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, chiar în ziua în care trebuie să susțină interviul final la Bruxelles.

Procurorul susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Laura Codruţa Kovesi remarcă faptul că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european.

Citaţia vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidenţă. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles şi să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte şi am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni. La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citaţie. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcţie, pentru că totuşi am şanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc.

Faptul că Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor fix în ziua când trebuia să ajungă în Parlamentul European pentru a-şi susţine candidatura la funcţia de procuror-şef european ar indica implicarea liderului PSD, Liviu Dragnea, care ar fi ordonat ca fostul procuror-şef al DNA să fie oprită din parcursul spre funcţia europeană, este de părere preşedintele USR, Dan Barna.

Cine este Laura Codruța Kovesi

Laura Codruța Kövesi, născută Lascu, (n. , Sfântu Gheorghe, România) este un procuror român care a ocupat funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 până în 9 iulie 2018. Înainte de această funcție, Kövesi a fost numită de Traian Băsescu, Procuror General al României pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii. La data numirii, în 2006, Kövesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României. Ea este, de asemenea, după decembrie 1989, singurul procuror general care și-a dus mandatul până la capăt.

Sub conducerea lui Kövesi, DNA-ul a făcut progrese notabile împotriva corupției la nivel înalt în România,  având succes în urmăririle penale ale primarilor, parlamentarilor, miniștrilor și a unui prim-ministru. În Bilanțul DNA pe anul 2015, Kövesi a anunțat că „în dosarele trimise în judecată banii dați mită au fost de 431 milioane euro”.

Laura Kövesi este fiica procurorului Ioan Lascu, care a deținut din 1980 până în 15 ianuarie 2010 funcția de șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș. Fratele ei, Sergiu Lascu, a devenit în 2010 director general adjunct al Direcției Tehnologia Informației și Comunicare din Transgaz.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.