VIDEO Klaus Iohannis la Constanța, la Ziua Marinei. Declarațiile făcute de șeful statului

Klaus Iohannis la Constanța

Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie de o acțiune cuprinzătoare şi coordonată la toate nivelurile, inclusiv politic, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Constanța, unde a participat la Ziua Marinei.

Şeful statului a fost întâmpinat de ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leş. Preşedintele a venit împreună cu soţia sa, Carmen. Mii de persoane sunt prezente pe faleză manifestări, fiind programate exerciţii complexe ale militarilor din cadrul Forţelor Navale. La eveniment sunt prezenţi şi militari americani şi italieni.

„Marea Neagră şi întreaga regiune au o importanţă strategică deosebită pentru întregul staţiu euro-atlantic. Securitatea este vitală în asigrarea secutităţii noastre, a tuturor. Pentru descurajarea actelor ostile, avem nevoie de o abordare coerentă, coordonată la toate nivelurile. Ca stat membru UE şi NATO, România face parte şi dintr-un spaţiu comun de apărare. La finalul Summitului de la Sibiu, noi, liderii europeni, ne-am angajat să apărărm o singură Europă, de la est la vest şi de la nord la sud”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis la Constanța, despre apartenența la NATO

„Acesta este de fapt şi principiul consacrat de NATO, <toţi pentru unul şi unul pentru toţi>, care ne oferă garanţia că suntem protejaţi şi apăraţi (…) Asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţă fiecărui român nu se poate face fără înzestrare, fără o bună organizare a Armatei”, a mai spus şeful statului.

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale, mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave şi ambarcaţiuni prezintă joi cel mai mare spectacol naval pe care Forţele Navale Române îl organizează, an de an, în România.

Toate evenimentele organizate cu acest prilej sunt dedicate navei-şcoală „Mircea”, „Ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când se află în slujba Marinei Române. Pentru recunoaşterea contribuţiei sale la promovarea imaginii ţării noastre pe meridianele lumii, precum şi pentru rolul său în păstrarea valorilor şi tradiţiilor marinăreşti, drapelul navei-şcoală „Mircea” va fi decorat cu „Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.