Gabriela Firea spune că semnatarii scrisorii pentru demisia lui Liviu Dragnea sunt „filaţi şi monitorizaţi”

demisia lui Liviu Dragnea

Primarul general Gabriela Firea se plânge că „am ajuns să fim mai rău ca în timpul lui Ceauşescu”, și spune că nu doar ea, ci şi colegii si care au semnat scrisoarea pentru demisia lui Liviu Dragnea au simţit că sunt „filaţi şi monitorizaţi”.

„Suntem mulţi, suficienţi cât să contăm, să nu mai fim ironizaţi, bagateliazţi şi să nu se mai pună tunurile pe noi şi să fim ameninţaţi şi urmăriţi. Am ajuns să fim mai rău ca pe timpul lui Ceauşescu. Ne sunt telefoanele urmărite, ascultate, monitorizate, sunt maşini după noi. Noi, aceşti oameni, dorim mai binele partidului, mai binele guvernării şi mai bine pentru ţară şi nu va mai fi influenţată de o singură persoană” a afirmat Gabriela Firea miercuri seara, într-o emisiune la România TV.

Întrebată cine o filează, Firea a spus că nu ştie, dar că nu este singura în această situaţie. „Nu ştiu exact să să spun cine, pot să vă spun categoric că se întâmplă aceste lucruri şi nu doar în cazul persoanei mele. Şi colegii mei semnatari ai acestui document mi-au spus că au simţit că sunt filaţi, că sunt monitorizaţi şi au ajuns să trăiască pur şi simplu cu spaima că nu mai suntem în libertate” a susţinut ea.

Întrebată dacă ar putea fi subiecul unui filaj realzat de servicii secrete, primarul Caitalei a răspuns: „Ce treabă au serviciile în dialogul nostru cu domnul Dragnea şi de ce au apărut chiar acum? Dacă a fi fost din partea altor structuri paralele, sau/şi coplanare şi perpendiculare, cu siguranţă că am fi ştiut dinainte. Poate sunt şi acelea, nu ştiu. Dar noi ştim ce se întâmplă în această perioadă şi eu personal ce am păţit după ce am avut curajul să exprim un punct de vedere la Comitetul Executiv”.

Scrisoarea pentru demisia lui Liviu Dragnea, riscantă

Gabriela Firea cataloghează drept „riscantă” decizia sa de a se exprima public împotriva liderului PSD având în vedere „felul de a se manifesta” al lui Liviu Dragnea.

Primarul general spune că a luat „o deczie foarte riscantă, având în vedere felul de a se manifesta al domnului Dragnea de a spune publicului larg, de a transmite românilor, inclusiv colegilor din PSD, că lucrurie nu merg bine în interiorul partidului şi se răsfrâng asupra actului de guvernare”.

Firea susţine că îi pare rău că nu a avut curajul de a se opune în urmă cu mai mult timp liderului PSD şi că nu este singura în această situaţie. „Regret anumite momente în care eu nu am crezut sută la sută în anumite hotărâri care s-au luat, dar mi-au fost impuse de domnul Dragnea, dar la acel moment nu au am avut curajul să mă exprim public pentru că m-am gândit că voi fi acuzată că am anumite interese sau urmăresc un scop personal. În aceeaşi situaţie sunt şi alţi colegi din ţară” a mai spus Gabriela Firea.

Preşedintele PSD Bucureşti a ţinut să remarce că victoria în alegeri obţinută de PSD aparţine unei echipe, şi nu preşedintelui partidului, aşa cum social-democraţii au lăsat să se înţeleagă în spaţiul public. „Nu poate un sigur om să câştige o campanie de alegeri locale sau parlamentare. A fost o muncă susţinută a întregii echipe, cu toţii am lăsat să se transmită în spaţiul public faptul că meritul e al preşedintelui, dar nu e corect. Oricine poate să realizeze că niciodată în cazul unei formaţiuni politice nu este meritul singular al preşedintelui, pentru că aici nu eram la un maraton în care un sportiv alerga şi era meritul său” a afirmat Firea.

Primarul Capitalei l-a acuzat pe Liviu Dragnea că ia decizii care privesc întreaga ţară „într-un grup minuscul”. „Mi-am luat inima în dinţi de a spune lucrurilor pe nume şi în afara cadrului statutar pentru că am epuizat toate formele de comunicare cu domnul Dragnea, personale, întâlniri pe care le-am avut, succesive, în care am spus că nu e bine să sfătuiască doar cu două, trei persoane într-un grup minuscul pentru decizii pe care le ia, decizii majore care au impact asupra întregii ţări şi asupra imaginii României în exterior”, a mai spus Gabriela Firea, care a ţinut să precizeze că a epuizat şi toate formele staturare.

“Dacă aş fi mai fi avut cea mai mică portiţă, cu siguranţă nu aş fi ieşit public, la fel  colegii mei care au semnat deja acest document”, a adăugat ea, referindu-se la scrisoarea pentru demisia lui Liviu Dragnea iniţiată alături de Paul Stănescu şi de Adrian Ţuţuianu.

LĂSAȚI UN MESAJ