EXCLUSIV. Ministrul Câciu:  Programul Tranziție Justă pentru IMM a fost prelungit cu 30 de zile

IMM-urile din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș puteau depune, până pe 20 martie 2024,  cereri de finanțare pentru dezvoltarea investițiilor productive și pot accesa maxim 8 milioane euro nerambursabili prin Programul Tranziție Justă.

Cum primăriile întârzie în eliberarea certificatelor de urbanism necesare la depunerea dosarelor, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a declarat, pentru CETĂȚEANUL, că Apelul pe IMM-uri a fost prelungit cu 30 de zile.

Citește și Câciu: Pentru prima dată în istorie salariul mediu net a depășit 1000 euro

Programul Tranziție Justă se adrează firmelor cu sediul social/punct de lucru în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile este 8 milioane euro / proiect, iar valoarea minimă  este de 200.000 euro/proiect. Intensitatea sprijinului variază între 60% și 75% în funcție de județ.

Investițiile eligibile vizează crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente, sau diversificarea producției unei unități prin realizarea unor produse noi sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție a produsului/produselor sau a prestării generale a serviciului/serviciilor, cu scopul reconversiei către o economie verde.

Categorii de investiții finanțabile:

Activități eligibile finanțabile prin ajutor de stat: lucrări de construire, extindere a spațiilor de producție / prestare de servicii, inclusiv a utilităților generale aferente; achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, cu excepția mijloacelor de transport; achiziționarea de instalații / echipamente specifice în scopul implementării măsurilor legate de contribuția la dezvoltarea durabilă; brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare, utilizate exclusiv în domeniul de activitate vizat de proiect.

Activități eligibile finanțabile prin ajutor de minimis: formare profesională pentru activitatea asociată investiției inițiale; consultanță pentru pregătirea documentației de proiect și pentru pentru managementul proiectului; proiectare; asistență tehnică a proiectantului pe perioada implementării proiectului, diriginte de șantier; cercetare, dezvoltare, inovare în vederea prototipării și punerii pe piață a unor produse noi/inovative; certificarea / recertificarea produselor, serviciilor, proceselor, de către un organism de certificare acreditat; activități care respectă principiul economiei circulare și sunt asociate investiției inițiale propuse a fi realizate prin proiect; activități privind realizarea cadastrului și intrarea în legalitate a proprietăților; certificarea / recertificarea sistemelor de management; informare şi publicitate aferente proiectului.

Condiții pentru a depune proiecte

Beneficiarul este societate sau societate cooperativă care se încadrează în categoria IMM înființate cel târziu la 31 decembrie 2021 iar domeniul în care se realizează investiția este eligibil în cadrul programului.

Solicitantul nu a avut activitatea suspendată în anul curent sau anterior depunerii cererii de finanțare și a înregistrat profit brut sau profit din exploatare.

Solicitantul deține drepturi asupra imobilului, obiect al proiectului, care îi conferă dreptul de a realiza investiția.

Unitatea de producție/prestare servicii finanțată trebuie să fie localizată în teritoriul administrativ al județului corespunzător priorității.

Proiectul trebuie să conducă la crearea de noi locuri de muncă, direct legate de investiția finanțată, ce trebuie menținute pe o perioadă de cel puțin 3 ani după finalizarea investiției, în zona vizată de apel. În funcție de valoarea finanțării nerambursabile solicitate, numărul minim de locuri de muncă obligatoriu a fi realizat se calculează astfel: pentru finanțare nerambursabilă solicitată până la valoarea de 5 milioane de euro – pentru fiecare 175.000 euro solicitați se va crea un nou loc de muncă; pentru finanțare nerambursabilă solicitată între 5 și 8 milioane euro – pentru fiecare 150.000 euro solicitați se va crea un nou loc de muncă. În cadrul evaluării tehnice și financiare, se acordă punctaj pentru crearea de locuri de muncă suplimentare celor minim obligatorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.