EXCLUSIV Cu sirienii în trenul Bucureşti – Viena, care a ajuns la destinaţie cu o oră întârziere. Recomandarea CFR Călători pentru turişti

Tren, sursa foto: Googl;e
Tren, sursa foto: Google

trenulDe haosul provocat de imigranţi în gara Budapest Keleti nu putea scăpa nici trenul Interregio „Dacia” care face legătura între Bucureşti şi Viena. Din cauza controalelor suplimentare la frontieră introduse de austrieci, trenul a ajuns la destinaţie cu o oră întârziere în dimineaţa zilei de marţi. Vagoanele româneşti tip cuşetă şi de dormit sunt sigure, însă imigranţii n-au ratat ocazia de a se urca în vagoanele de clasa a doua ataşate de unguri.

În Gara de Est din Budapesta (Budapest Keleti) de ceva vreme s-a instaurat haosul, de care a fost afectat şi trenul Interregio românesc „Dacia”, care are ca destinaţie Gara de Vest din Viena (Wien Westbahnhof).

Marţi, trenul românesc a ajuns la destinaţie cu o oră întârziere, au precizat la solicitarea Cetateanul.net reprezentanţii CFR Călători. În vagoanele de clasa a doua ataşate de căile ferate maghiare MAV la Budapesta s-au urcat şi niscaiva refugiaţi sirieni, care însă au fost daţi jos la graniţa dintre Ungaria şi Austria, la Hegyeshalom.

Vagoanele româneşti de dormit şi cuşetă sunt însă sigure, deoarece sunt încuiate, pentru a nu avea acces nimeni fără bilet. Ca măsură suplimentară, au precizat pentru Europeanul.org surse din CFR Călători, însoţitorii de tren demontează, la intrarea în Ungaria, plăcuţele de pe vagoane pe care este scrisă ce destinaţie ar trenul.

În după amiaza zilei de marţi, trenul „Dacia” se îndrepta spre Bucureşti, ajungând la Curtici cu o întârziere de 30 de minute, care însă nu a fost cauzată de criza imigranţilor, ci de unele lucrări de infrastructură efectuate de căile ferate maghiare.

Cu trenul, fără schimbare la Budapesta

Societatea românească de transport feroviar de călători le-a făcut marţi şi o recomandare pasagerilor care vor să ajungă la Viena cu trenul. „CFR Călători recomandă pasagerilor din România care trenuldoresc să ajungă la Viena sau către alte destinații din Europa călătoria cu IR 346/347 „Dacia”, fără schimbarea trenului în Budapesta, din cauza situației migranţilor din Ungaria. Prețul pentru o  călătorie București Nord – Viena, cu oferta Smart Tickets, începe de la 39 euro la vagon clasa a 2-a și de la 49 de euro la vagon cușetă. Biletele la acest tren includ şi rezervarea locurilor până la Viena și pot fi cumpărate de la casele de bilete CFR Călători din staţiile şi agenţiile deschise traficului internaţional”, a transmis oficial CFR Călători.

CITEŞTE pe Europeanul.org ce haos a fost marţi dimineaţă în Budapest Keleti

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.