#coronavirus După ce am trăit 30 de ani mai mult decât se întinde plapuma, când plapuma intră la apă, nu poţi trage de ea, îţi chirceşti picioarele, strângându-te cât să încapi. Dacă nu, mori de frig.
de Cristian Sima
Nu mai ştiu cine a spus că un pesimist vede în orice oportunitate un obstacol şi un optimist vede în orice obstacol o oportunitate, dar istoria a demonstrat că avea dreptate. În orice criză majoră au existat câştigători care au profitat de sângele vărsat de economiile rănite. Şi vor profita şi de această dată.
#coronavirus Cine câștigă în perioade de depresie
Nu e nimic de condamnat, există vizionari când economia duduie şi există alt tip de vizionari când economia e în plină hemoragie. Dar întrebarea pe care mulţi economişti şi-au pus-o este de ce în timpul boom-ului chiar şi ultimul muncitor necalificat reuşeşte un câştig extra, deci toţi participă la creştere, şi în timpul unei mari depresii sunt atât de puţini câştigători.
De aici şi anatema care inevitabil cade mereu pe aceştia din urmă, consideraţi speculatori, profitori, lipsiţi de solidaritate, egoişti. Pentru a găsi un răspuns pertinent la această întrebare, vom încerca să comparăm din nou crizele între ele:
Marea Depresie din 1929-1932, criza financiară din 2008 şi actuala criză, care abia începe, deci unde nu putem face previziuni, dar unde putem găsi similitudini.
Suveica între credit, consum, profit şi preţul acţiunilor
Dacă tot nu avem bilă de cristal, măcar să nu uităm de greşelile trecutului.
Anii ‘20 au fost anii de aur ai capitalismului, mai ales în America, dar şi în Europa răvăşită după Primul Război Mondial. Au fost anii avântului consumismului, ai dorinței de îmbogăţire rapidă, ai succeselor fulminante şi ai apariţiei idolilor meteoritici.
Totul s-a terminat repede, după nici 10 ani, cu un colaps care a făcut 20% şomeri şi cu supa săracului la fiecare colţ de stradă. Marea Depresie a fost o criză bazată pe supraproducţie. La început, toţi şi-ar fi dorit o maşină de spălat, un frigider, un Ford T. În cei 10 ani, au reuşit să le obţină (evident vorbesc aici doar de SUA). Le-au luat în rate, cu bani împrumutaţi de la bănci prietenoase, bănci care, nemaigăsind cui să dea bani împrumut, au inventat împrumutul pentru cumpărarea de acţiuni.
Principiul era simplu: dăm bani pentru acţiuni, acestea cresc, datornicul vede pe hârtie că are potenţial mai mulţi bani, are curajul să consume şi consumă din ce în ce mai mult, deci societăţile cotate vor produce mai mult, vor câştiga mai mult şi preţul acţiunilor va deveni apoi din nou prea mic faţă de câştigurile societăţii, deci atractiv, şi alţii vor fi atraşi să le cumpere.
Astfel s-a inventat suveica între credit, consum, profit şi preţul acţiunilor. Creşterea creditului implica creşterea consumului şi tot aşa, toată lumea prospera, câştiga şi era fericită. În plină prohibiţie, alcoolul curgea în valuri şi distracţiile adiacente lui la fel.
#coronavirus E nevoie de lăcomia clasei medii, chiar şi de invidia clasei de jos, pentru a creşte consumul
Unii s-au gândit că petrecerea s-ar putea termina şi că nu poate ţine sine die, dar, cum nimeni nu ştia când se va termina, părea mult mai bine să profiţi de ea. Era o variantă din secolul 20 a expresiei lui Ludovic al XV-lea „După mine, potopul!”
În cazul crizei de faţă, petrecerea ține cam de la primul război din Golf, adică de vreo 30 de ani, e drept cu câteva mici sincope. Fiecare pas greşit a afectat doar un sector al economiei lăsându-le pe celelalte să continue şi să le scoată din mlaştină şi pe cele rămase în urmă.
Am avut în 2000 criza dotcom-urilor, a firmelor de internet, care nu făceau profit, dar erau dorite de toţi. Erau exact maşinile de spălat şi frigiderele din anii ‘20. Apoi am avut 11 Septembrie, eveniment care a amplificat prima criză, dar din care am ieşit uşor, cu un război televizat foarte bine, care a readus încrederea consumatorilor, pentru că, fără consumatori inconştienţi, care cumpără orice în ideea că fac o afacere, nu există boom economic.
Nu ar exista câştiguri astronomice într-o economie cumpătată, e nevoie de lăcomia clasei medii, chiar şi de invidia clasei de jos, pentru a creşte consumul.
Până acum 3 luni, cumpăram cu bani pe care nu-i aveam lucruri de care nu aveam nevoie
Nu cumpărăm ultimul model de telefon pentru că cel vechi nu mai merge, nu cumpărăm sute de haine şi pantofi pentru că nu avem cu ce ne îmbrăca şi nici nu luăm un BMW pentru că nu avem cu ce ne deplasa. Le cumpărăm pentru că vecinul le are, pentru că cel care ne vrăjeşte iubita le are, pentru că e cool să arăţi ce poţi cumpăra, şi asta în cercul tău de prieteni impresionează. Mai mult chiar, este esenţial să consumi mult şi fără rost, altfel eşti exclus de cei din jur.
Anturajul schimbă mentalitatea oricui. Într-o lume în care toţi scuipă pe jos, vei ajunge şi tu să scuipi (de fapt, în America anilor ‘20, peste tot, prin hoteluri şi restaurante, erau scuipători; era cool să scuipi).
Această mentalitate a fost hiperbolizată de români şi de cei din Est, ieşiţi după 45 de ani de lipsuri comuniste. Până acum 3 luni, cumpăram cu bani pe care nu-i aveam lucruri de care nu aveam nevoie pentru a impresiona persoane pe care nu le iubeam.
#coronavirus De la mentalitatea de câştig cu orice preţ la mentalitatea de conservare
În anii ‘30, nimeni nu mai dorea câştig, dorea să-şi conserve ce are, mai ales jobul. Şi de data asta va fi la fel. Guvernanţii vă anunţă că se vor redeschide magazinele, restaurantele, mai încolo şi distracţiile, dar oare nu va interveni mentalitatea de conservare şi consumul va scădea drastic chiar când totul va fi deschis? Şi tot anturajul va fi de vină.
Dacă vedeţi că vecinul şi-a pierdut slujba, dacă iubita nu-şi mai ia o pereche de pantofi pe lună, ba chiar îi poartă pe cei de anul trecut, veţi fi influenţaţi să nu mai cheltuiţi, pentru simplul motiv că turma şi-a schimbat mentalitatea. Va fi cool să porţi haine demodate şi va fi cool să ai maşina vintage. Dar, din nefericire, schimbarea mentalităţii din „gain” în „maintain” va reduce consumul, câştigurile companiilor, banii de la buget şi tot aşa, creând o nouă mare depresie. După ce am trăit 30 de ani mai mult decât se întinde plapuma, când plapuma intră la apă, nu poţi trage de ea, îţi chirceşti picioarele, strângându-te cât să încapi. Dacă nu, mori de frig.
Dacă în 1930 soluţia a fost selecţia naturală şi investiţiile statului în infrastructură şi criză au durat peste 10 ani, încheindu-se cu un război şi abia după cu un nou boom economic bazat pe consum, de data asta situaţia pare un pic altfel.
#coronavirus Înapoi la tipărit bani
Numărul şomerilor a crescut cu 26 de milioane în 5 săptămâni şi asta doar în America, în lume am sărit de sute de milioane. Şomeri avem, dar nu avem supa săracului. Dacă în 1929 am început din prima zi cu falimentele companiilor, astăzi nu avem niciunul (până acum). Nu avem nici măcar un profit warning, pare că totul merge perfect. Ciudat, nu?
#coronavirus Guvernele, având experiența crizei din 2008, au învăţat ceva, când plapuma se strânge, o poţi întinde la loc artificial, adică poţi chiar să faci cadou o plapumă nouă şi mai mare, cumpărată cu bani tipăriţi. În limbaj financiar se numeşte QE, quantitative easing, un fel de „uşurare cantitativă”. Tu-firmă, eşti plină de datorii, tu-stat, eşti plin de datorii, nu-i nimic, vine banca centrală, ţi le cumpără şi îţi uşurează viaţa.
Păi cum să nu te împrumuţi la nesfârşit când ştii că atunci când nu mai poţi da înapoi, vine cineva şi-ţi ia datoriile? Cu ce le cumpără? Cu banii creaţi pe calculator. Statele se împrumută la dobânzi negative şi, dacă cumva acestea cresc, vine banca centrală, tipăreşte şi le cumpără.
Deciziile guvernanţilor analfabeţi nu ne afectau, astăzi o fac
#coronavirus Ideea a funcţionat în 2008, plapuma nouă i-a făcut pe consumatori să reînceapă să consume ca descreieraţii şi astfel economia şi-a continuat mersul ascendent. Dar în 2008 era doar un sector afectat de lăcomia cumpărătorilor, cel imobiliar, astăzi totul e afectat. Atunci exista frică în sistemul financiar, criza asta începe cu o frică de moarte şi abia apoi cu o frică în viitorul omenirii, mai ales că neîncrederea în actualii guvernanţi creşte continuu, tot de 30 de ani.
Doar că atâta vreme cât puteam să ne facem toate poftele şi toate plăcerile nu ne păsa cine conduce lumea. Deciziile guvernanţilor analfabeţi nu ne afectau, astăzi o fac. Astăzi realizăm că a venit nota de plată şi că nu e doar că ne vor uşura la buzunar, apare și frica de moarte.
#coronavirus Frica de moarte e şi atunci când te duci la război, dar măcar atunci ştii că ai o şansă, poţi tu să-l omori pe duşman, înainte ca el să te omoare pe tine. Pe virus nu-l poţi omorî, la fiecare virus mort apar milioane noi, uneori modificaţi, care devin şi mai rezistenţi. Suntem în impasul lui Hercule cu Hydra. În ultimele luni am acumulat frica de a sta împreună, de a ne îmbrăţişa, de a socializa. Frica aceasta va persista şi după ce virusul va dispărea, din inerţie. Va trece mult până vom înţelege maxima lui F.D.Roosevelt: „Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăşi”.
Împreună virtual vom produce servicii virtuale, nu vom produce carne, brânză, ouă şi grâu
După fiecare război, a apărut boomul economic, de ce nu ar apărea şi acum? Oamenii pot face lucruri miraculoase, dar doar împreună, singur nu a reuşit nimeni să ducă omenirea înainte. Şi dacă nu vom mai sta atât de mult împreună va fi mai greu.
#coronavirus Există şi aici un contra-răspuns: vom fi împreună virtual. E foarte bine, dar împreună virtual vom produce servicii virtuale, nu vom produce carne, brânză, ouă şi grâu. Împreună virtual nu vom mai fi tentaţi să ne arătăm puterea financiară cumpărând lucruri noi şi scumpe, virtual ne vom lăuda cu poze. Virtual, consumul nu va creşte. Consumul creşte doar când ai satisfacţia că-ţi faci aproapele invidios.
Pe Facebook, suntem toţi faimoşi, deştepţi, frumoşi şi bogaţi. Aţi văzut vreunul amărât pe Facebook? Cu lecţia bine învăţată din 2008, guvernanţii vor folosi metoda banilor din elicopter, tipărim până când consumul se reface. Dar ce vom face cu inflaţia?
#coronavirus A apărut naţionalismul, se închid graniţe, se pun taxe. Fiecare cu a mă-sii!
Criza din 1929 a fost produsă de supraproducţie, cea de acum de supraconsum. Pare idiot ce spun, cum să ai supraconsum când nu ai supraproducţie? Simplu, se poate, dar doar într-o economie mondială globalizată. America este o piaţă nesaturată, singura care importă, de peste 70 de ani, mai mult decât exportă. Apple are ideea şi know-how-ul, dar produce în China ieftin.
#coronavirus Chinezii nu-şi permit să cumpere ce produc şi vând acolo unde alţii au bani să cumpere. Pieţele s-ar regla poate singure, dar nu şi în cazul de faţă, când FED-ul anunţă că poate tipări la infinit. Iar în cazul de faţă a apărut naţionalismul, se închid graniţe, se pun taxe. Fiecare cu a mă-sii. Ce au făcut americanii în 1929? Având nevoie de lichidităţi, au retras împrumutul dat băncilor germane de două miliarde, economia Germaniei, care tocmai ce-şi revenea încet, s-a prăbuşit brusc. Ce a urmat? Naţionalism, antisemitism, Hitler, război, dezastru. Cele două miliarde de dolari retraşi din Germania în 1929 au dus la pierderea a peste 1 milion de vieţi americane.
Ce se întâmplă acum? Trump vrea să cumpere un posibil vaccin nemţesc doar pentru el, Merkel nu e dispusă să garanteze împrumuturile Spaniei şi Italiei şi vrea ca fiecare să se descurce pe barba lui. De la globalizare, la izolaţionism e un pas, dar nu e uşor să te întorci în timp. Omenirea e alta, faţă de acum 70 de ani.
China ştie să producă ieftin, dar nu poate să cumpere singură ce produce, iar Occidentul nu mai ştie să producă ieftin, nu mai ştie să muncească din greu, nu mai poate să-şi cultive singur pământul, nu mai ştie nici măcar să-şi crească singur copiii sau să-i îngrijească pe bătrâni. E nevoie de forţă de muncă pentru joburile aşa-zis neprofitabile.
#coronavirus Care ar fi soluţia? Mă hazardez să dau un răspuns
Soluţia e să strângem cureaua, să acceptăm că am trăit mereu cu picioarele afară din plapumă şi să acceptăm că ne va fi frig. Doar că unii vor accepta şi alţii nu, şi atunci apare conflictul, între clase sociale, între bresle, între etnii şi, la sfârşit, între naţii.
Dictatorii populişti şi naţionalişti aşteaptă deja după colţ, sunt deja organizaţi de o bună bucată de vreme, vor găsi momentul pentru a ieşi la suprafaţă cu mesaje consensuale pentru toţi cei ce se vor revolta. Când ţi-e frig şi foame, e uşor să crezi că vina e a altora. Cine va crede asta va merge la pierzanie, exact ca-n cel de-al Doilea Război Mondial.
Soluţia e „Nu crede ce ţi se spune, până nu cercetezi!”
Cetățeanul TV
O singura observatie “ de 70 de ani SUA importa mai mult decat exporta” nu este chiar corecta. De 70 de ani SUA emite si impune LEGE, valorizeaza produsele si este garantul “increderii” in lume. In schimbul acestor servicii oprea un comision al “ hegemonului si lumea functiona. In anul 2008 criza a aratat ca “ proprietarul pax american” cheltuia de fapt cu mult mai mult, increderea s-a erodat, aliatii s-au enervat si dusmanii au inceput sa desconsidere LEGEA. Cand a devenit clar ca acest comision al hegemonului va ramane la nivel ridicat, lumea s-a revoltat. Raspunsul SUA a fost retragerea prezentei din toate locurile unde nu-i sunt acceptate pretentiile si inundarea sistemului mondial cu emisiune de moneda ( dolari ) fara limita. Abia acum lumea a devenit multipolara, insa increderea este o marfa scumpa si rara.