A început ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 2. Cât costă recuperarea autoturismului

Primăria Constanța ridică mașinile parcate neregulamentar

După ce în Sectorul 4 acest lucru se întâmplă de ceva vreme, și în Sectorul 2 a început ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, dar și a rablelor abandonate pe domeniul public.

Primăria Sectorului 2 a dat liber la ridicarea mașinilor parcate pe iarbă, pe trotuare sau abandonate în faţa blocului. Cei care vor să le recupereze trebuie să plătească 2.000 de lei amendă şi 500 de lei taxa de ridicare.

„Nu se poate circula pe trotuar. Au crescut copaci aici, au crescut copaci în maşină. Avem şi un mesaj. Din partea autorităţilor există şi un mesaj către cetăţeni: încercaţi, pe cât posibil, să nu transformaţi acest sector într-un parc de vechituri”, a declarat Alin Drugău, director general adjunct al ADP Sector 2, citat de Digi24.

În perioada când ridicarea mașinilor nu a mai fost permisă, printr-o sentință a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arterele din Sectorul 2 deveniseră impracticabile. Pe șoseaua Pantelimon, de exemplu, se mai putea ciurcula doar pe o singură bandă pe sens, așa cum a arătat Cetateanul.net.

CITEȘTE  și GALERIE FOTO Culmea modernizării pe Şoseaua Pantelimon! Artera a rămas cu o singură bandă pe sens

Acum, pe Şoseaua Pantelimon, poliţiştii şi angajaţii ADP au început să ridice toate maşinile parcate pe trotuare, pe iarbă, precum şi autoturismele folosite pe post de magazie.

„Vor fi amendate cu 2.000 de lei. În 48 de ore, o mie de lei. Vor trebui să plătească în 48 de ore, 400 de lei costul ridicării, iar după aia cam un milion de lei vechi pe zi, costul staţionării”, a declarat Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.

Ridicarea mașinilor se face deja în Sectorul 4

Consiliul Local al Sectorului 4 a adoptat la începutul lunii aprilie un proiect de hotărâre prin care se împuternicește Direcția Generală de Poliție Locală să ridice, transporte, depoziteze și elibereze vehiculele staționate neregulamentar.

Tot atunci, s-a aprobat și Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea în spațiul special amenajat și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar. Operațiunile privind ridicarea, transportul, depozitarea în spațiul special amenajat și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar se fac de personalul specializat din cadrul Biroului Ridicări Auto al Direcției Generale de Poliție Locală sector 4.

Cuantumul maximal al tarifelor este de câte 75 de lei pentru ridicare, respectiv transportul vehiculului – în total 150 de lei. Pentru depozitarea acestuia nu se percepe nicio taxă, cu excepția situației când durata de depozitare depășește două luni.

Perioada maximă de depozitare este de 1 an. În situațiile în care proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului depozitat nu se prezintă în acest termen pentru ridicare, agenții constatatori din cadrul Poliției Locale, împuterniciți de edilul Sectorului 4, vor trece la aplicarea procedurilor din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

LĂSAȚI UN MESAJ